Copiii refugiați din Ucraina vor putea frecventa grădinițele și școlile din România. Aceștia vor fi trecuți în cataloage provizorii, până când elevii nu își vor echivala studiile și vor susține diferențele.
Copiii refugiați vor merge la grădinițele și școlile din România
În conformitate cu ordonanța de urgență publicată deja în Monitorul Oficial, minorii din Ucraina pot dobândi “calitatea de elev în România după recunoașterea sau echivalarea de către inspectoratele școlare județene, respectiv de către minister a studiilor urmate în străinătate și, după caz, după susținerea examenelor de diferență stabilite în cadrul procedurii de echivalare, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educației”.
Procedura de înscriere a copiilor ucraineni în școlile și grădinițele din țară urmează a fi stabilită prin ordin al ministrului Educației. Ministerul Educației a anunțat săptămâna trecută printr-o adresă trimisă către inspectoratele școlare din țară că elevii din Ucraina vor fi înscriși la școală și grădiniță la cererea părintelui sau a tutorelui minorului, potrivit edupedu.
Noi măsuri pentru refugiații din Ucraina
Primele autocare cu refugiați ucraineni au trecut prin Vama Albița, luni seară și în cursul nopții. Oamenii au primit ajutor din partea autorităților și a voluntarilor aflați în zona de frontieră. Cetățenii ucraineni au fost preluați de voluntarii din cadrul Episcopiei Hușilor și ai Crucii Roșii, cât și de angajați ai Primăriei municipiului Huși și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui. Ei au fost direcționați către locurile special amenajate, în funcție de solicitări și nevoi.
Executivul a aprobat, luni, noi măsuri pentru sprijinirea și asistența refugiaților din Ucraina. Guvernul vrea să se asigure că aceștia vor beneficia de asistență medicală gratuită și de alte servicii sociale esențiale. Măsurile îi vizează pe cei mai vulnerabili, cum ar fi copiii sau persoanele cu dizabilități. Sunt avuți în vedere și ucrainenii care nu cer azil în România. Ei vor avea drept de muncă fără un aviz sau acte de reședință de lungă durată.
Descoperă buchetele de flori la mare căutare pentru începutul...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro