Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Brasov, Ciprian Sfreja, in primele doua zile ale anului, respectiv pe 1 si 2 ianuarie, au avut loc 22 de interventii SMURD pe partiile din Poiana Brasov, Predeal si Bran. In total 27 de persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor dupa ce au suferit accidente pe partii.
Si Serviciul de Ambulanta a avut 22 de solicitari si a acordat asistenta la tot atatea persoane.
Potrivit medicilor, accidentarile nu au fost foarte grave, majoritatea ranitilor suferind traumatisme si lovituri usoare la cap in urma cazaturilor pe partia de schi sau la sanius. Zece persoane au ajuns totusi la urgenta dupa ce au suferit fracturi la maini sau picioare.
In perioada vacantei de sarbatori, si salvamontistii din statiunea hunedoareana Straja au intervenit in aproape 70 de cazuri, dintre care 30 au necesitat evacuarea cu ambulanta sau cu echipajele SMURD. Interventiile salvamontistilor au fost ingreunate din cauza numarului mare de turisti din statiune si a drumului foarte aglomerat.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
TEILOR lansează DAAR: bijuterii cu diamante create în laborator
Sursa: green.start-up.ro
-
Se va mai scumpi berea artizanală? Ce spune Alexandru Bănescu, producătorul...
Sursa: retail.ro
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
OTP România anunță profit de 2 milioane de lei în T1 2024
Sursa: futurebanking.ro
-
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit, după 3 ani de relație!
Sursa: kudika.ro
-
Limuzina de aproape șapte metri a lui Putin va fi produsă în fosta uzină...
Sursa: wall-street.ro