Romania a inregistrat a patra cea mai mare crestere a inmatricularilor de autoturisme noi din UE, de 25,5%, in primele noua luni din acest an, in timp ce Dacia a avut cel de-al treilea important avans dintre marcile cu volum ridicat de vanzari, de 29,2%, la 273.743 de unitati.

In Romania, vanzarile de autoturisme noi au crescut la 51.564 unitati in intervalul ianuarie-septembrie, de la 41.073 unitati in aceeasi perioada a anului trecut. Cresteri mai mari decat cea inregistrata de piata auto romaneasca au avut Portugalia (35,3%), Irlanda (29,8%) si Croatia (25,8%), arata datele publicate vineri de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

La nivelul Uniunii Europene, vanzarile de masini noi au urcat cu 6,1% in comparatie cu acelasi interval din 2013, la 9.572.259 de unitati, pe fondul cresterii marilor piete din Europa, scrie MEDIAFAX.

Spania a raportat un avans al pietei auto de 17,2%, Marea Britanie de 9,1%, Italia de 3,6%, Germania de 2,9% si Franta de 2,1%. Jeep a fost marca auto cea mai bine vanduta in Europa in primele noua luni ale anului, inregistrand o crestere de 47%, la 23.187 unitati, urmata de Mitsubishi, cu 66,786 unitati (+38,2%), Dacia cu 273.743 unitati (+29,2%), Mazda cu 127.679 unitati (+23,6%) si Volvo cu 170.023 unitati (+13,6%).

Grupul francez Renault, care detine marca Dacia, a inregistrat o crestere a vanzarilor de 15,9% in primele noua luni, la 921.038 masini. Renault este al treilea mare producator auto din Europa. Cel mai mare producator auto european, grupul german Volkswagen, a raportat o crestere de 7,9%, la 2.411.809 masini, in timp ce inmatricularile PSA Peugeot Citroen, plasat pe pozitia a doua, au urcat cu 4,8%, la 1.041.581 unitati.

Piata auto din UE a inregistrat un avans de 2,1% in luna august fata de aceeasi luna din 2013, iar in iulie de 5,6% in comparatie cu perioada corespunzatoare din anul trecut. Cererea pentru autoturisme noi a crescut la nivel european pentru a 13-a luna consecutiv in septembrie, cu un avans al vanzarilor de 6,4%, la 1.235.501 milioane de masini.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.