Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Braila, tanarul de 28 ani a murit vineri noapte, in jurul orei 01.00, in pofida incercarilor medicilor de a-l salva. Tanarul avea rani grave in zona toracelui si la antebrat, dupa ce a fost impuscat pe strada.
Barbatul care l-a impuscat pe tanar a fost identificat, insa nu a fost prins, scrie News.ro.
”Se fac verificari, s-au instituit filtre, se fac cautari de catre toate fortele MAI pentru a-l prinde pe autor”, a declarat, sambata, purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Braila, subinspector Dan Laura, precizand ca in acest caz este deschis dosar penal coordonat de un procuror criminalist. .
Presa locala braileana sustine ca in directia tanarului ar fi fost trase sase gloante, iar trei l-ar fi nimerit. Apropiati ai victimei spun ca agresorul si tanarul impuscat se cunosteau de mai multa vreme, dar in ultima perioada intre ei ar fi aparut rivalitati.
Incidentul a avut loc vineri, pea avut loc pe o strada din municipiul Braila, in zona unei scoli.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro