Noul sistem de taxare a hidrocarburilor nu va putea fi aplicat de la 1 ianuarie 2016, intrucat modificarea implica proceduri care necesita un timp mai indelungat, estimeaza Asociatia Romana a Companiilor de Explorare si Productie Petroliera.

"Am asteptat sa continuam dialogul cu Ministerul de Finante si cu Fondul Monetar International si faptul ca inca nu am fost invitati la discutii, iar Dan Manolescu (fost secretar de stat in Finante, n.r.) a parasit ministerul ne-a condus spre concluzia ca va exista o intarziere. De la ANRM nu avem vesti, stim ca ANRM a confirmat ca acea comisie interministeriala care a fost insarcinata sa elaboreze un raport pe redevente s-a desfiintat. Asta inseamna ca raportul a plecat catre Cancelaria primului ministru, ce curs va avea acel raport si noi asteptam sa vedem", a declarat intr-o conferinta Artur Stratan, presedintele asociatiei care reuneste cele mai mari companii de profil de pe piata romanesca.

In aceste conditii, el se asteapta ca modificarea sa fie operata cu incepere din ianuarie 2017. "Redeventele raman neschimbate si anul viitor, aceasta este estimarea noastra. Este foarte bine ca redeventele sa fie schimbate de la data de 1 ianuarie a unui an. Pentru ca sa schimbi contabilitatea unei companii cu operatiuni atat de extinse cum este o companie petroliera este ceva aproape imposibil de facut la jumatatea anului sau oricand. De aceea este foarte bine sa se schimbe de la 1 ianuarie. Nu mai este timp, din punctul nostru de vedere, sa se introduca noul sistem al redeventelor de la 1 ianuarie 2016, deci odata ce acest obiectiv nu mai poate fi atins, deductia logica este ca va fi vorba de 1 ianuarie 2017", a spus Stratan.

Presedintele ANRM, Gheorghe Dutu, declara pentru MEDIAFAX, in iulie, ca noua modalitate de taxare a hidrocarburilor, la care Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) lucreaza impreuna cu Ministerul Finantelor Publice, va fi definitivata in luna august si va intra in dezbatere in Parlament in sesiunea din toamna. Noul sistem urma sa cuprinda redeventele, dar si un supra-impozit pe profitul realizat de companii din activitatea de upstream (productia de petrol si gaze), precum si o serie de deduceri pentru investitiile realizate pe acest segment.

Valoarea totala a redeventelor petroliere si miniere incasate de stat anul trecut a fost de 1,64 miliarde lei (aproape 370 milioane euro), din care doar cele petroliere sunt la nivelul de 1,36 miliarde de lei. Cea mai mare parte din redevente este platita de Romgaz si OMV Petrom.

Citeste si:
Ciolacu: Acord istoric pentru taxarea cu 15% a multinaționalelor
Ciolacu: Acord istoric pentru...

Totodata, prezenta la eveniment, Carmen Neagu, presedintele Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, a declarat ca proiectul privind strategia energetica a tarii acopera doar zona de energie electrica si de resurse, cea de energie termica fiind mai putin acoperita, care reprezinta 40-50% din balanta energetica a unei tari.

"Cele 22.000 MW in capacitati instalate in toate tipurile de unitati de producere a electricitatii nu sunt decat pe hartie. Producatorii le anunta ca disponibile. Vom avea la iarna o imagine mult mai clara asupra acestui aspect. In realitate, nu functioneaza nici macar jumatate din acestea. Sunt blocuri care nu au mai functionat din 2011. Insa daca la un moment dat ar fi nevoie sa se puna in functiune sa zicem 12.000 MW din aceasta capacitate am avea o mare problema", spre reprezentantul Transelectrica.

Citeste si:
Productia Petrom poate scadea cu 4%, dupa reducerea investitiilor
Productia Petrom poate scadea...

De altfel, in Romania nu au fost functionat niciodata mai mult de 10.000 MW, ci abia in conditii deosebite consumul creste spre acest nivel (lipsa vantului, seceta, temperaturi ridicate). Specialistii din sector sunt de parere ca echipamentele vechi de peste 30 de ani, cu randamente foarte scazute, ar trebui scoase din functiune.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.