Autoritatile egiptene au cumparat miercuri 180.000 de tone de grau din Romania, pentru care au platit 42,82 milioane de dolari, insa pretul mediu a scazut cu peste 32 dolari fata de licitatia anterioara, la 237,96 dolari.

Egiptenii au achizitionat 120.000 de tone de grau romanesc de la Ameropa si 60.000 de tone de grau de la Nidera, conform unui anunt postat pe site-ul Autoritatii Generale pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt.

Pretul pe tona a variat de la 237,69 dolari la 238,24 dolari, raportat la un pret mediu de 270,17 dolari/tona platit pe 3 decembrie, ultima licitatie la care egiptenii au cumparat grau din Romania, scrie MEDIAFAX.

Tot miercuri, Egiptul, cel mai mare importator de grau din lume, a mai achizitionat 120.000 de tone de grau din Franta, la preturi intre 233,68 dolari/tona si 238,99 dolari/tona.

Preturile includ costul transportului pana in portul de destinatie, insa nu si taxele asiguratorii. Livrarea cerealelor se va face in perioada 1-10 noiembrie.

De la inceputul anului fiscal 2014/2015, din iulie anul trecut si pana in prezent, Egiptul a cumparat 1,08 milioane tone de grau din Romania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.