Romania a inregistrat in ultima perioada, ca si alte state, probleme cu reducerea livrarii de gaze din Rusia, dar volumul furnizat a crescut miercuri, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, precizand ca a discutat, marti, pe aceasta tema cu oficiali ai Comisiei Europene.

"Au crescut furnizarile pentru astazi. Intelegem ca sunt mai multe tari care s-au confruntat cu reduceri de furnizare din Federatia Rusa, stie si Comisia Europeana, am avut niste discutii si ieri, la Bruxelles", a spus ministrul in sedinta de miercuri a Guvernului, dupa ce premierul Victor Ponta s-a interesat de situatia livrarilor de gaze din Rusia, intreband daca "azi, ne-au mai dat drumul la robinet sau tot asa strans l-au tinut".

Dupa scurta informare a ministrului, premierul a precizat ca necesarul de gaze pentru populatie si necesitati urgente este asigurat pentru aceasta iarna din resurse proprii si depozite, indiferent de deciziile "politice sau pseudopolitice" care vor fi luate in estul Europei, scrie MEDIAFAX.

"In orice situatie, orice se intampla cu gazele din Rusia si cu altceva, pentru populatie si pentru necesitatile urgente avem propriile noastre resurse si de asemenea, depozite. Speram sa nu fie probleme cu gazele din import pentru desfasurarea activitatilor economice in mod normal, insa vreau sa transmit ca, orice se intampla si orice decizii politice sau, ma rog, pseudopolitice se iau in estul Europei, noi avem pentru aceasta iarna, pentru populatie, asigurat tot ceea ce trebuie", a spus Ponta.

El a precizat ca a discutat cu ministrul delegat pentru Energie si cu ceilalti factori implicati despre aprovizionarea cu gaze din import si si-a exprimat speranta ca nu vor fi probleme speciale, chiar daca in ultimele zile au aparut disfunctionalitati in furnizarea gazelor de catre Rusia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.