Bank of Cyprus vinde catre Strabag, pentru 95 de milioane euro, expunerea catre Societatea Companiilor Hoteliere Grand, care detine Hotelului Marriott, reprezentand 35% din actiunile firmei, o facilitate de credit si un imprumut subordonat, a anuntat, miercuri banca cipriota.

Strabag detine pachetul majoritar de actiuni al Societatii Companiilor Hoteliere Grand, respectiv 64,702% din capital, si are o prezenta semnificativa pe piata constructiilor din Romania. Dupa finalizarea tranzactiei, Strabag va prelua integral compania care detine Hotelul Marriott, scrie MEDIAFAX.

Activele pe care le vinde Bank of Cyprus includ o linie de credit acordata de filiala din Romania a bancii cipriote proprietarului Marriott, Societatea Companiilor Hoteliere Grand, 1,47 milioane de actiuni emise de societate, reprezentand 35,3% din capitalul social, precum si un acord de imprumut subordonat intre un afiliat al bancii si Societatea Companiilor Hoteliere Grand.

Cea mai mare expunere a sucursalei Bank of Cyprus din Romania este un credit de 110 milioane euro acordat Societatii Companiilor Hoteliere Grand, care se pare ca face parte din aceasta tranzactie, desi comunicatul nu precizeaza despre ce imprumuturi este vorba. Desi valoarea ridicata a tranzactiei sugereaza ca include si creditul mentionat, ramane neclara valoarea principalului de rambursat. Creditul a fost prelungit in 2012 pe o perioada de 5 ani.

Hotelul Marriott a fost evaluat in 2006 la 150 de milioane de euro, dar si aici este greu de spus care ar fi valoarea sa de piata in prezent.

Vanzarea este conditionata de indeplinirea mai multor conditii stipulate in acord, se arata intr-un comunicat al Bank of Cyprus.

Pretul de vanzare, de 95 de milioane de euro, ar putea fi ajustat la finalizarea acordului, care este estimata sa aiba loc pana la sfarsitul lui septembrie, dar nu mai tarziu de finalul lunii octombrie.

Pierderea contabila din aceasta tranzactie se situeaza la circa 1 milion de euro, insa vanzarea va avea un impact pozitiv de 7 milioane de euro asupra pozitiei financiare, dupa ce este luata in calcul reducerea activelor ponderate la risc. Vanzarea acestor active se incadreaza in strategia grupului de a se concentra pe afacerile si pietele cheie. De asemenea, se incadreaza in strategia bancii de a-si reduce prezenta in Romania si de a parasi intr-un final piata romaneasca.

Citeste si:
Perchezitii la Hotelul Marriott, intr-un dosar de evaziune fiscala
Perchezitii la Hotelul...

"Vanzarea asigura iesirea de pe un activ semnificativ si specializat din Romania, in timp ce imbunatateste lichiditatea cu 95 de milioane de euro", se arata in comunicatul Bank of Cyprus.

Creditul de 110 milioane euro a fost garantat cu terenul de 28.457 metri patrati din Calea 13 Septembrie si cladirea de 69.307,58 metri patrati care include hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si complexul aferent, cu spatiile comerciale, birouri, cazinou, parcare interioara si exterioara, precum si toate imbunatatirile aduse imobilelor in garantie.

Bank of Cyprus a vandut, in luna aprilie, pentru 368,1 milioane lei (82,5 milioane euro), aproape 10% din actiunile Bancii Transilvania (TLV) catre SIF-uri. Bank of Cyprus a preluat 9,7% din actiunile BT in 2009, pentru 58 milioane euro, iar in acelasi an si-a majorat participatia pana aproape la 10%.

Citeste si:
Parlamentul României, schimbare majoră din 22 iunie
Parlamentul României,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.