Rusia a fost condamnata de catre Curtea Permanenta de Arbitraj de la Haga sa plateasca suma de 50 de miliarde de dolari despagubiri actionarilor companiei petroliere Iukos, in contul activelor expropriate, au anuntat avocatii acestora luni la Londra, relateaza AFP.

"Atacul contra Iukos a fost motivat politic", a subliniat Tim Osborne, directorul actionarului GMI, inconjurat de avocati, care au subliniat intr-o conferinta de presa ca aceasta decizie este fara precedent in istoria justitiei comerciale internationale, scrie MEDIAFAX.

Dupa aproape zece ani de la prabusirea Iukos, care era la acea vreme numarul unu in domeniul petrolului in Rusia, Curtea de Arbitraj a dat un verdict "istoric si unanim", la capatul a "zece ani de lupta", si-a exprimat satisfactia Emmannuel Gaillard, unul dintre avocatii GMI si altor doi reclamanti.

GMI este holdingul lui Mihail Hodorkovski, un fost oligarh si critic al Kremlinului, fostul proprietar al Iukos, incarcerat timp de zece ani si gratiat, spre surpriza generala, pe 20 decembrie de catre presedintele rus Vladimir Putin. Hodorkovski a declarat la inceputul anului ca nu mai este parte in procedurile judiciare intentante statului rus.

Valoarea despagubirii stabilita de catre Curtea de Arbitraj de la Haga este de 20 de ori mai mare decat cea mai mare suma stabilita pana in prezent de catre aceasta instanta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.