Dialogul inceputului de an dintre Gigi Becali si George Copos nu a ramas netaxat de actionarii dinamovisti. Presedintele Consiliului de Administratie din Stefan cel Mare le-a dat o replica acida celor doi adversari, dupa ce acestia au acuzat ca ros-albii se folosesc de jocurile de culise pentru a cistiga in Liga I. Oficialul ciinilor crede ca patronul din Giulesti gindeste mai greu la inaltime!

Gigi Becali si George Copos au socat. Momentul intilnirii din telegondola de la Poiana Brasov a lasat multa lume cu gura cascata. Cei doi patroni si-au gasit repede punctul comun al discutiei, iar acesta nu putea fi altul decit Dinamo. Primul a iesit la atac finan- tatorul giulestean, care a vorbit despre posibilitatea ca ros-albii sa fie prinsi din urma in etapele care au mai ramas din retur: "Asculta la mine ca militienii nu vor risca nimic. Au metodele lor specifice si nu vor ezita sa le foloseasca de fiecare data atunci cind vor avea nevoie".

Completarea lui Gigi a cazut firesc: "Am auzit ca fac mai rau decit inainte de revolutie". Ieri, Nicolae Badea nu si-a uitat rivalii si le-a transmis acestora o replica pe masura: "Nu trebuie sa bagam in seama toti pasagerii din telegondole. Am vazut si eu ce s-a discutat acolo. A fost ceva gen ciorba de potroace", a declarat presedintele Consiliului de Administrat ie din Stefan cel Mare.

Boss-ul ciinilor nu s-a oprit aici si este de parere ca George Copos a atacat pe Dinamo din cauza altitudinii: "Probabil ca inaltimea si-a spus cuvintul. Aerul e mai rarefiat, si domnului Copos i-a fost mai greu sa gindeasca. De fapt, dinsul are unele probleme si in conditii normale".

La sfirsit, patronul de la Computerland i-a comparat pe Copos si pe Gigi Becali cu doua personaje legendare din bancuri: "Am vazut ca a ramas si o farima de orgoliu intre cei doi la focul de artificii din seara de Revelion. Parca ar fi fost in bancul cu Itic si cu Strul, acela cu <>".

"O gluma proasta!"

Chiar in Ajunul Craciunului, Vasile Turcu a aruncat bomba: "Sintem in negocieri cu mai multe cluburi din Italia si din Spania pentru a ne lasa sa jucam partidele din Champions League pe stadioanele lor. E aproape imposibil sa terminam lucrarile la arena noastra in timp util". Primii care au reactionat negativ la aceasta idee au fostsuporterii, fanii luind cu asalt forumurile site-urilor dedicate lui Dinamo: "Ne vom face de ris. Nu e posibil asa ceva", au strigat intr-o singura voce sustinatorii ciinilor.

Ieri, Claudiu Niculescu s-a declarat si el deranjat de aceasta posibilitate: "Eu cred ca o sa jucam la noi acasa. Stadionul nostru va fi gata. Nu mergem pe Ghencea, chiar daca ar fi obligati sa ne primeasca. Cit despre eventuala disputare a meciurilor in Italia sau in Spania, nu pot spune decit ca este o gluma proasta", a declarat atacantul in virsta de 30 de ani.

Citeste si:

Vor un portar sirb

In acest moment, singura certitudine pentru postul de portar in Stefan cel Mare este letonul Romanovs. Bogdan Lobont este din ce in ce mai greu de adus, din cauza salariului de aproximativ un milion de euro pe care acesta il are la Fiorentina. Florin Matache se afla in discutii, de mai mult timp, cu Ceahlaul Piatra Neamt. Practic, oficialii dinamovisti ezita sa-i dea drumul lui Matache, pina cind nu vor reusi sa inregimenteze un alt portar, iar Glenn Moss a plecat in Australia pentru a-si cauta echipa.

Pe lista ciinilor se afla goalkeeper-ul sirb Nikola Milosevici, 25 de ani, de la formatia portugheza Vitoria Setubal. Sansele ca portarul din tara vecina sa vina in Stefan cel Mare sint destul de mari, conducatorii din Groapa fiind dispusi sa-i ofere acestuia un salariu de 60.000 de dolari.

N-a renuntat la Bangoura

Mircea Rednic continua negocierile pentru aducerea virfului Sambegou Bangoura in Stefan cel Mare. In ultimele doua zile, tehnicianul a purtat mai multe discutii cu agentul jucatorului, atacantul fiind destul de aproape de a semna cu Dinamo. Singura problema e legata de faptul ca pe fir au intrat mai multe formatii din Belgia, care il doresc la rindul lor pe fotbalistul celor de la Stoke City.

N&D adversari

Trei dintre elevii lui Mircea Rednic au hotarit sa faca putina miscare, dupa relaxarea din seara de Revelion. Astfel, Claudiu Niculescu, Andrei Margaritescu si Ionel Danciulescu au incins o partida de fotbal-tenis in sala din Parcul Sportiv Dinamo. Daca primii doi au facut echipa, Danciulescu a jucat impreuna cu Constantin Niculae. Victoriosi au iesit cei din urma, spre dezamagirea lui Claudiu.