Ieri s-a Incheiat perioada in care federatiile de fotbal interesate de organizarea Campionatului European din 2012 trebuiau sa trimita scrisorile de intentie catre UEFA. Printre acestea s-a numarat si Romania, dupa cum ne-a precizat Gabriel Bivolaru, secretarul general adjunct din cadrul federatiei: "Scrisoarea de intentie a fost depusa in urma cu 10 zile". Alaturi de FRF, pentru organizarea Euro 2012 candideaza Italia, Grecia si Rusia, ultima intrata in cursa, care si-a anuntat pe final intentia de a candida, confirmata de forul european. Alaturi de aceste tari, exista si doua candidaturi comune, Polonia-Ucraina si Ungaria-Croatia.

Urmatorul pas in licitatia prin care se va desemna tara organizatoare a competitiei din 2012 este trimiterea de catre UEFA a caietului de sarcini, forul european programind acest pas pentru 8 februarie. Dupa trei saptamini, UEFA va organiza o intilnire in care vor fi discutate punctele din caietul de sarcini si vor fi clarificate eventualele nelamuriri.

Citeste si:

Abia dupa ce vor primi respectivele caiete cele sase candidate vor intra "in piine", avind de inaintat proiectul de organizare pina pe 21 iulie 2005.