"Am instituit sechestru asigurator pe averea lui Gigi Becali pentru a recupera datoriile clubului Steaua catre stat", a afirmat luni Sebastian Bodu, seful Agentiei Nationale de Administratre Fiscala. "Este ilegal ce a facut!", a reactionat patronul ros-albastrilor. Imediat, el a contestat la Oficiul Registrului Comertului decizia lui Bodu de a interveni in derularea vinzarilor actiunilor dinspre Becali catre nepotii sai.

"Am cistigat!", a declarat ieri dupa prinz seful gruparii din Ghencea. "Judecatoarea de la Registrul Comertului a hotarit ca solicitarea ANAF este inadmisibila. Culmea, Bodu a avut tupeul sa se duca personal in sala unde se judeca speta. I-a amenintat pe judecatori! Dar ei nu s-au speriat, au vazut ca adevarul e de partea mea!", a adaugat Becali. El a fost reprezentat de avocatul clubului, Radu Enache, in timp ce pentru ANAF au pledat doi consilieri juridici. Sechestrul asigurator pe celelalte bunuri ale stelistului ramine deocamdata in vigoare.

Daca decizia va ramine definitiva, Gigi Becali va putea inregistra vinzarea actiunilor sale de la Steaua catre nepoti. In acel moment, el nu va mai fi raspunzator pentru datoriile acumulate in ultimii ani de club si sechestrul pe restul averii nu isi va mai avea rostul. Acelasi model a fost adoptat de Dinel Staicu, Viorel Paunescu sau Gino Iorgulescu, ei neputind fi trasi la raspundere pentru datorii, dat fiind faptul ca nu mai apar in acte ca actionari ai gruparilor respective.

"Am cistigat un razboi, voi cistiga si lupta. Ii transmit lui Bodu ca n-o sa-l uit niciodata pentru ce mi-a facut. In citeva luni, maximum un an de zile, va fi sechestrata averea lui si a functionarilor care au semnat acele acte"
Gigi Becali

Datornicii Diviziei A

1. Steaua 11.773.401
2. Dinamo 6.695.432
3. FC National 3.073.828
4. Otelul 3.018.853
5. Rapid 2.589.682
6. FC Arges 1.747.565
7. Sportul 1.439.173
8. Poli Iasi 520.483
9. Gloria 288.931
10. FCM Bacau 34.736
11. Farul 11.776

* sumele sint exprimate in euro si erau valabile la 30 septembrie 2005, acestora adaugindu-li-se penalitati de 0,06 %pe zi si dobinzi

5 echipe din Divizia A nu au datorii la bugetul de stat. FC Vaslui, CFR Cluj, Pandurii Tg. Jiu si Jiul Petrosani nu apar in lista facuta publica de ANAF, in timp ce conducerea lui Poli Timisoara sustine ca s-au platit toate sumele datorate

Sechestru si la brasoveanul Ioan Nicolaie!

ANAF a instituit sechestru asigurator pe bunurile presedintelui CA al divizionarei B FC Brasov, Ioan Nicolaie. "Sechestrul s-a aplicat doar asupra halelor uzinei Roman Brasov deoarece acopera datoria clubului de 188 miliarde de lei", a declarat Lucian Voinescu, seful Fiscului brasovean. Nicolaie a ripostat: "Fiscul sa-si puna pofta in cui! Nu e nici un sechestru. Daca era, trebuia sa fie pe stadion si pe jucatori, nu pe uzina. Apoi, e vorba doar de 73 miliarde de lei, restul sint prostii pe care nu le recunosc".

Citeste si:

S-A FACUT DE RIS IN SEPTEMBRIE

"Nici o echipa romaneasca nu va ajunge in grupe! Poate doar Dinamo va scoate un egal chinuit cu Everton acasa. Daca Steaua pierde la doua goluri diferenta la Valerenga, cred ca Rapidul ia 3-4 la Rotterdam, cu Feyenoord"
Ionut Popa, declaratie facuta in dimineata zilei de 15 septembrie, inainte de cele trei meciuri ale romanilor in cupele europene

Ce au facut romanii in turul I al Cupei UEFA
* Feyenoord - Rapid 1-1. In retur, Rapid a cistigat cu 1-0 si s-a calificat in grupe.
* Valerenga - Steaua 0-3. In retur, Steaua a invins cu 3-1 si s-a calificat in grupe
* Dinamo - Everton 5-1. In retur, Dinamo a pierdut cu 1-0, dar s-a calificat totusi in grupe.

Antrenorul Iasiului spune ca nici una dintre echipele romanesti nu se va califica in primavara europeana. "Vorbele mele ii vor motiva iar pe jucatori!", a explicat tehnicianul
Eduard Apostol

Pe 15 septembrie, Ionut Popa a dat cu bita-n balta. Declaratia sa de neincredere in romanii din Cupa UEFA a declansat hohote de ris printre microbisti si i-a atras titulatura de "Trompeta Saptaminii" in Gazeta Sporturilor. "Datorita mie s-au calificat Steaua, Dinamo si Rapid. Declaratiile mele negative le-au stimulat peste masura", avea sa declare apoi Ionut Popa, "regele pronosticurilor".

Azi incep primele meciuri ale grupelor. Ce presimte Nostradamus din Copou? "Nici una dintre echipele romanesti nu se califica in primavara europeana!", raspunde, foarte amuzat, Popa. "Sa-mi sara lumea in cap cind o sa dau iar chix si toate trei echipele romanesti vor trece de grupe. Nu mai dau pronosticuri exacte. Oricita adversitate ar fi intre echipele noastre in Divizia A, eu zic ca daca joaca precum in campionat, Steaua si Dinamo, echipe-spectacol, nu vor avea probleme in a cistiga cu Lens si Heerenveen", a mai spus antrenorul.

CELALALT MECI AL GRUPEI / Halmstad - Hertha, ora 17:15
Scandal la nemti

Desi azi Hertha debuteaza in grupa C a Cupei UEFA, Marcelinho si-a criticat dur coechipierii dupa infringerea suferita simbata, in campionat, 0-3 la Bielefeld. "Unii se gindesc prea mult la Mondialul 2006 si prea putin la Hertha", a spus brazilianul. Reactia colegilor n-a intirziat. "Ar trebui sa-si tina gura si sa puna umarul pe teren. Singura scuza pe care o accept din partea lui sint golurile", i-a replicat internationalul croat Simunici.

* Sampdoria sta azi, in prima runda a meciurilor din grupa C