Potrivit consultantilor imobiliari, vestul Bucurestiului se afla, de cativa ani, intr-o intensa dezvoltare imobiliara, gazduind, pe langa noi cladiri de birouri si locuinte, si supermarketuri si centre comerciale de tip mall. Dezvoltatorii s-au orientat in principal in zona Militari-Drumul Taberei, dar nu au neglijat nici zona Ghencea, iar, in total, numarul locuintelor ce urmeaza a fi construite in circa trei ani de zile se va ridica la peste 8.500 de unitati.

"Fiind un punct de interes atat pentru dezvoltatori cat si pentru viitori locatari, zona Militari - Drumul Taberei inregistreaza cereri ridicate pentru locuinte si inca reprezinta o buna destinatie pentru astfel de constructii desi in ultimii ani s-au ridicat aici cateva proiecte rezidentiale importante si multe altele sunt pe cale de a se construi. In zona, principalii competitori sunt West Park, Ten Blocks, Primavara Residential, Sunset Residences si Lacul Morii Rezidential", sustin consultantii imobiliari.

Potrivit agentilor imobiliari, West Park este unul din cele mai importante proiecte din zona Militari si se va intinde pe o suprafata de cinci hectare de pamant. Complexul rezidential insumeaza 1.439 de apartamente, in 19 cladiri, cu regim de inaltime de pana la 14 etaje si va fi realizat in patru faze. Prima etapa a proiectului se va finaliza in luna august a acestui an, iar vanzarile pentru locuintele din aceste patru blocuri au fost finalizate. In prima faza de constructie a complexului, vor fi construite patru blocuri cu 197 de apartamente. Faza a II-a este disponibila in acest moment spre vanzare si cuprinde alte doua blocuri cu 179 de apartamente, avand termen de livrare decembrie 2009.

Un alt ansamblu rezidential in zona de vest a Bucurestiului, Ten Blocks, va fi construit in apropiere de autostrada Bucuresti-Pitesti. Cele 10 cladiri, a 43 de apartamente fiecare, urmeaza a fi ridicate pe o suprafata de 21.435 mp. Primele patru blocuri ale complexului cuprind 172 de unitati locative si vor fi finalizate la sfarsitul lui 2008. Ce-a de doua faza a complexului va fi finalizata in augut 2009, iar ultimele trei blocuri vor fi construite pana la finalul lui 2010.

In paralel, compania Can Serv ridica un complex imobiliar, Primavara Residential, situat in Prelungirea Ghencea, care se intinde pe o suprafata de 12.000 mp si va dispune de 397 de apartamente, dar si un alt ansamblu cu circa 1.000 de apartamente, Primavara Lujerului, in apropiere de hipermarketul Cora Lujerului.

Citeste si:

O alta investitie rezidentiala a zonei Militari - Drumul Taberei, este Sunset Residences, un proiect ce se intinde pe 41.000 mp, cuprinzand 10 cladiri de 16 etaje cu peste 2.000 de locuinte. Livrarea ansamblului se va face in trei faze de executie, prima faza cuprinzand doua blocuri cu cate doua scari fiecare ce vor fi livrate beneficiarilor in primul semestru al lui 2010.

Situat in zona Giulesti, aproape de piata cu acelasi nume, Lacul Morii Residential este un alt complex de locuinte format din sase cladiri, care va avea ca termn de finalizare 3-4 ani. Pe o suprafata de 15.800 mp se ridica sase cladiri cu cate sapte etaje, iar cele 420 de apartamente dispun doar de locuri de parcare in exterior. Tot in sectorul sase al Capitalei va fi ridicat si ansamblul rezidential Orhideea Gardens, care va cuprinde cinci blocuri (S+D+P+11+1 retras), cu un total de 400 de locuinte si care ar trebui finalizat spre sfarsitul acestui an.

Cartierul Latin va fi, de asemenea, un complex rezidential situat in sectorul 6 al Capitalei, mai exact, in Prelungirea Ghencea. Constructia se va desfasura pe o suprafata totala de 160.000 mp si se va intinde in doua mari etape. In prima etapa, vor fi puse la dispozitie un numar de 980 apartamente insumand o suprafata de 95.000 mp construiti, dar si un complex cu o suprafata de 25.000 mp destinati spatiilor comerciale. In cea de-a doua etapa vor fi ridicate alte 1.700 de apartamente ce vor insuma 200.000 mp construiti si un nou complex comercial cu o suprafata de 20.000.

Potrivit unui studiu realizat recent de analistii companiei imobiliare Regatta, numarul de apartamente noi care vor fi livrate in urmatorii 3-5 ani se va ridica la circa 65.000, insa necesarul de locuinte nu va fi acoperit, raportul fiind estimat in prezent la o locuinta pentru cinci cereri in Bucuresti.

Zona de nord a Capitalei detine un procent de 38,10 % din totalul unitatilor care vor fi disponibile in urmatorii trei - cinci ani, zona de vest 22,68% din total ofertei pe Bucuresti, estul ofera 26,93% din totalul de apartamente anuntate pe piata, in timp ce zona de sud doar un procent de 6,38%. In ceea ce priveste centrul Capitalei, analistii imobiliari sunt de parere ca lipsa de teren este mai mult decat evidenta si astfel procentul dezvoltarilor rezidentiale din zona fiind de doar 5,88% din total.