Business 28 Mai 2008 01:43
Omul de afaceri lanseaza, in parteneriat cu Rompetrol si cu firma austriaca Immorent, un proiect imobiliar de 300 de milioane de euro in nordul Capitalei.

Noul cartier va cuprinde cladiri de birouri si locuinte, cu o suprafata construita de 150.000 de metri patrati. Ansamblul, denumit Smart City, va include noul sediu al grupului Rompetrol si va fi compus din cladiri de birouri de clasa A totalizand 50.000 metri patrati, spatii comerciale si locuinte pe o suprafata de 100.000 metri patrati.

Sediul companiei Rompetrol va fi o cladire-turn de 110,7 metri inaltime, una dintre cele mai inalte constructii din Bucuresti. Toate constructiile din noul ansamblu vor folosi surse de energie alternativa, iar cladirile rezidentiale vor avea la primele niveluri zone comerciale si parcari, iar ultimele etaje vor fi terasate si vor fi amenajate ca gradini.

Ansamblul va cuprinde si 2.500 de locuri de parcare subterane. Valoarea totala a investitiei se va ridica la 300 de milioane de euro.

Zona in care se va dezvolta proiectul imobiliar este una dintre cele mai bune din Capitala. Terenul este chiar pe malul lacului Baneasa. Analistii imobiliari sustin ca zona de nord a Capitalei va ramane si in acest an cea care va aduce cele mai mari profituri investitorilor din imobiliare, deoarece este cautata de persoane care sunt disponibile sa plateasca mult pentru o locuinta.

Omul de afaceri a rezolvat si problema finantarii. Proiectul va fi dezvoltat printr-un parteneriat intre Grupul Rompetrol, familia Patriciu si fondul de investitii Immorent, parte a grupului Erste. De altfel, grupul Erste va asigura finantarea pentru acest proiect imobiliar.

Aceasta initiativa a omului de afaceri nu reprezinta o surpriza. Dinu Patriciu a anuntat inca din luna martie ca va investi in imobiliare. Atunci se vorbea insa de un proiect cu o valoare de 200 de milioane de euro, care ar fi urmat sa fie finalizat in urmatorii doi ani. Si acesta era amplasat tot in aceeasi zona, in spatele Casei Presei Libere, si urma sa fie derulat in parteneriat cu un fond de investitii.

Proiectul urma sa cuprinda, pe langa cladiri de birouri, si 1.000 de apartamente. Pe de alta parte, la inceputul lunii mai, Immorent a anuntat ca va dezvolta un proiect imobiliar in parteneriat cu un investitor roman, iar lucrarile de constructie vor fi initiate in a doua parte a anului 2009 si vor dura sapte-opt ani. O surpriza poate fi considerat doar faptul ca Dinu Patriciu a investit in piata imobiliara, despre care a spus in nenumarate randuri ca va cunoaste scaderi consistente.

Profitul va fi consistent in conditiile in care, conform declaratiilor din luna martie, terenul pe care se va construi nu a fost cumparat recent, dupa ce piata terenurilor a explodat. „Detin acest teren inca din 1991 si pana acum valoarea lui a crescut enorm“, a spus omul de afaceri.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.