Preturilor terenurilor din tara vor creste anul acesta cu 25-35% in zone care permit dezvoltari rezidentiale cu mai multe functiuni sau dezvoltarea de proiecte mixte, in timp ce in capitala ritmul va fi mai lent, sustine directorul executiv al companiei imobiliare Euroest, Dan Nitu.
"Desi preturile pentru terenuri au fost considerate in fiecare an ca fiind mari si foarte mari, acestea si-au pastrat o medie de crestere anuala de 20-30% din 2006 pana in prezent. Pentru acest an sunt preconizate cresteri ale preturilor terenurilor situate in intervalul de 25-35% in zone care permit dezvoltari rezidentiale cu mai multe functiuni sau dezvoltarea de proiecte mixte. In Bucuresti, preturile vor creste cu un ritm mai mic, insa piata nu va mai fi atat de dinamica si, ca atare, marjele de negociere vor fi mult mai mari", a declarat directorul executiv al companiei Euroest, Dan Nitu.

Potrivit acestuia, piata imobiliara autohtona refuza sa urmeze scenariile cunoscute pe alte meleaguri, indiferent de notorietatea persoanei fizice sau juridice. Reprezentantul Euroest sustine ca "vedetele" acestui scenariu au fost si inca vor mai fi, pentru un interval cuprins intre 1 si 3 ani, fondurile de investitii speculative.

Nitu este de parere ca acestea, prin diverse canale de comunicare, doresc sa creeze impresia ca preturile terenurilor sunt mari sau chiar foarte mari, cand de fapt, problema consta in pastrarea ratei de profit estimate.

"Tinand cont de aceste jocuri de culise, estimam ca, in intervalul amintit, investitorii speculativi au doua alternative: fie vor parasi piata imobiliara din Romania, fie se vor asocia.

In aceste conditii, investitorii strategici vor trebui sa fie capabili sa-si indeplineasca rolul de formatori de produse si servicii standard, adecvate tuturor claselor sociale, nu numai upper-class sau noii mult trambitate middle class", mai spune Nitu.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.