Adrian Hooke, managerul proiectului care extinde internetul in spatiu, noteaza ca e nu e vorba de o premiera in transmiterea de date la distante foarte mari (32.4 milioane de km de la Pamant) ci de o noua arhitectura. Aceasta permite nu doar download-ul si upload-ul, care pana acum trebuiau programate foarte atent ca sa poata avea loc, ci si stabilitate in cazul transmiterii de pachete.


Noul protocol, DTN (Disruption-Tolerant Networking) e specializat pe conexiuni instabile, la mare distanta, printre cele mai comune piedici ale oamenilor de stiinta intalnindu-se furtuni solare, puternic incarcate magnetic sau meteoriti. Spre deosebire de reteaua de tip clasic, fiecare nod dintr-o configuratie DTN pastreaza pachetele de date pe care le are de dat mai departe pana in momentul in care e sigur ca nodul caruia i se adreseaza il poate receptiona. Intarzierele tipice care pot aparea, de exemplu, pe drumul dinspre Pamant si Martie pot varia intre trei minute si jumatate si 20, totul desfasurandu-se la viteza luminii.

Reteaua nu va fi pusa niciodata la dispozitia publicului, ci va ajuta considerabil comunicarea dintre navetele spatiale aflate in misiune si Pamant.