Fondul Monetar International (FMI) a cerut marti, intr-o intalnire cu ministrul Economiei, Ion Ariton, renuntarea la preturile reglementate pentru productia de gaze naturale si energie electrica si prezentarea unei noi formule de calcul.

"Ne solicita reverificarea preturilor. (...) Preturile sa fie liberalizate, si in cursul acestui an sa ne prezentam cu o noua forma de calcul, ca sunt probleme", a declarat Ariton dupa discutii de aproape doua ore cu reprezentantii FMI, conform MEDIAFAX.

El a adaugat ca liberalizarea preturilor reglementate nu inseamna neaparat cresterea tarifelor platite de populatie.

In 2010, Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), institutie care are rolul de a stabili preturile la energie si gaze, a anuntat ca va comanda un studiu privind impactul renuntarii la preturile reglementate ale gazelor si electricitatii.

In Romania aproape toti producatorii de electricitate sunt obligati de ANRE sa aloce o parte a productie pentru consumul populatiei, la preturi stabilite de Autoritate. De asemenea, gazele produse de OMV Petrom (SNP) si Romgaz Medias, au preturi de productie stabilite de ANRE.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.