Din punctul meu de vedere, actiunea de strangerea de fonduri trebuie gandita ca un business. Banii nu se pot strange doar pentru ca exista sentimentul de mila, chiar daca uneori acesta functioneaza destul de bine.

Daca stii sa construiesti un mesaj emotional puternic, daca stii sa ii faci pe oameni sa inteleaga de ce trebuie sa doneze bani, succesul e garantat. Putem sa luam ca exemplu produsele de fiecare zi: nimeni nu scoate bani din buzunar daca acestea nu il conving.

Profil de ambasador al unei cauze sociale: Leslie Hawke

In viziunea mea, in Romania exista doi ambasadori extraordinari ai unei campanii de fundraising: Mihaela Radulescu si Leslie Hawke. Prefer sa vorbesc mai in detaliu de Leslie, intrucat Mihaela este ambasador United Way Romania, iar eu sunt Presedintele United Way Romania, deci as fi prea subiectiv.

Citeste si:

Leslie, mama lui Ethan Hawke, nu are nicio legatura cu Romania, nu are rude aici, nu are niciun interes financiar sau de alta natura, nicio alta miza ascunsa, nimic. Cred ca ea este, fara indoiala, unul dintre cei mai buni ambasadori de caritate.

Care este secretul sucesului ei? Autenticitatea. Oamenii nu au cum sa nu o creada, pentru ca este transparenta si ce spune, face. Crede cu tarie in tot ceea ce face si se dedica in intregime cauzei pe care o apara – copiii romi si integrarea lor in societate. La prima vedere, nu pare nimic complicat. Insa a intelege nevoile copiilor romi si a trece peste barierele impuse de societate este o sarcina foarte dificila. Cu toate acestea, pot spune ca Leslie a fost de-a dreptul extraordinara.

Ea ar fi putut sa se concentreze doar pe legaturile pe care le are in lumea Hollywood-ului pentru a-si face viata mai usoara, insa a preferat sa ramana mai in umbra si sa se concentreze mai mult pe munca ei. Cei care o cunosc stiu ca nu apare la TV alaturi de celebrul ei fiu, nu are poze in nicio revista de mondenitati. Cam asta este publicitatea de care se bucura ea.

Cei mai buni ambasadori sunt aceia care aleg sa reprezinte o organizatie anume fara sa aiba ca principal scop auto-expunerea in presa. Adica fara sa faca PR pentru ei insisi. Ei adopta o atitudine modesta, prea umila in unele cazuri, si nu le pasa de mass-media, ci le pasa numai de faptul ca au reusit sa ajute. Din punctul lor de vedere, nu este un gest maret, este doar un gest pe care ei considera ca e bine sa il faca.