In numai trei luni, actuala guvernare a reusit performanta absolut remarcabila de a solidariza impotriva executivului ei amandoi principalii actori ai scenei economice: atat sindicatele, cat si (culmea!) patronatele. In legatura cu modificarea Codului Fiscal, sindicatele au adoptat pozitii critice si de protest vehemente, iar patronatele, in marea lor majoritate, au amenintat chiar ca vor da in judecata guvernul pentru ca introducerea respectivelor modificari a incalcat flagrant nu numai prevederile Codului Fiscal insusi, care stipuleaza ca schimbarile se fac cu cel putin sase luni inainte de a incepe sa opereze, dar si litera si spiritul mai multor altor legi.

Solidarizarea sindicatelor si patronatelor impotriva guvernului este cu atat mai remarcabila cu cat cei doi principali actori ai scenei economice erau si inca se afla intr-o disputa ascutita in legatura cu amendarea Codului Muncii, domeniu in care sindicatele tin cu dintii de forma actuala, in principiu mai favorabila angajatului, in timp ce patronatele doresc o flexibilizare a prevederilor indeosebi in ce priveste disponibilizarile si orele de lucru. In chestiune, guvernul este de partea patronatelor, caci presiunile externe, venind de fapt de la cercurile de afaceri straine, sunt in directia crearii unui mai mare spatiu de manevra pentru angajatori.

Cum s-a ajuns, de fapt in numai trei luni, la aceasta situatie oarecum neuzuala? Totul a pornit de la trecerea, practic o data cu preluarea carmei guvernarii, la introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor, transformata intr-un fel de comandament politic. Subordonata integral politic, masura n-a beneficiat de o fundamentare economica serioasa. Una peste alta, mai intai a fost luata si abia apoi i s-au evaluat implicatiile, de fapt in confruntarea cu problemele concrete pe care introducerea cotei unice le-a pus.

Iar daca a existat o evaluare prealabila, aceasta a fost total nerealista. Din programul electoral al Aliantei PNL-PD reiese ca scaderile de incasari la buget in urma introducerii cotei unice - la care artizanii programului s-au gandit pentru o prima faza - erau, potrivit programului, pasate in contul unei cresteri destul de substantiale a deficitului bugetar in 2005. Cu alte cuvinte, Alianta PNL-PD nici nu luase in considerare o compensare in vreun fel a scaderilor de incasari, urmand ca "golul" sa fie acoperit printr-un deficit bugetar mai ridicat, adica prin imprumuturi mai mari ale statului pe piata interna sau externa. Erau si conditiile in care introducerea cotei unice a putut fi prezentata politic ca o "relaxare fiscala": unii castiga intr-adevar, dar nimeni nu pierde!

Aceasta socoteala de acasa nu s-a potrivit deloc cu cea din targ! Intr-un an in care, pentru a se respecta calendarul si exigentele aderarii, inflatia trebuia in continuare coborata, in ciuda cresterii tarifelor la energie, singura metoda de combatere a inflatiei era scaderea deficitului bugetar. Aceasta aparea, de asemenea, ca unica salvare in conditiile in care in conturile externe ale tarii se scapasera caii. Oricum, se stia ca FMI, de care Romania era legata fara echivoc printr-un acord de monitorizare, nu cunoaste practic vreo alta abordare in astfel de conditii si, deci, nu numai ca nu va fi acceptat o crestere a deficitului bugetar, dar, dimpotriva, va fi presat pentru o scadere si mai pronuntata a acestuia, chiar si fata de nivelurile deosebit de mici din 2004.

Citeste si:

Este exact ceea ce s-a si intamplat. FMI a reclamat reduceri severe ale deficitului bugetar si, dintr-o data, introducerea cotei unice n-a mai putut fi "relaxare fiscala" (indiferent daca buna sau rea, aceasta fiind o alta discutie!), devenind o "reasezare fiscala", respectiv un transfer de poveri fiscale de la unii (beneficiari ai cotei unice) catre altii (cei ce suporta compensarile pentru acoperirea scaderii incasarilor bugetare de pe urma cotei unice).

Pierderea de catre introducerea cotei unice a functiei de relaxare fiscala constituie doar partea politica a problemei: este vorba de un capital politic puternic afectat, dar a carui eroziune va continua sever si rapid. Problemele practice au devenit insa gatuitoare. A trebuit sa se gaseasca impozite prin a caror marire sa se acopere gaura produsa in buget de cota unica. A trebuit sa se identifice cheltuieli prin a caror reducere sa se atinga acelasi scop. Bineinteles, au aparut nemultumirile in cascada ale celor afectati.
A trebuit insa ca majorarile de impozite sa fie introduse in Codul Fiscal. Ceea ce a presupus sa se calce in picioare toate regulile si procedurile implicate. Mai toata lumea, de la dreapta sau de la stanga, a ajuns sa fie suparata.

Si toata aceasta tevatura pentru un cadou - e drept, substantial - facut unui numar de numai 300.000 de persoane. Acestea sunt, de fapt, singurii beneficiari de pe urma introducerii cotei unice. In timp ce, dincolo de problemele create celor care achita nota de plata a acestui cadou, cota unica a complicat sever ecuatia gestiunii economice in anul 2005, caci, pe de-o parte, a acutizat penuria de resurse la nivelul bugetului, iar, pe de alta parte, imbogatindu-i abrupt si substantial pe cei deja bine impiciorongati, a amplificat consumul din import si deci dezechilibrul destabilizator din conturile externe ale tarii.

Rezultatele statistice pe primele doua luni ale anului sunt de rau augur pentru autoritatile de la Bucuresti, in timp ce dau apa la moara abordarilor FMI, care cere insistent, pentru echilibrarea situatiei, noi cresteri de impozite, in frunte cu TVA. Autoritatile de la Bucuresti nu aduc in fata FMI decat un singur argument: cota unica va strange la buget mai multe incasari, prin scoaterea la suprafata de venituri din zonele neagra si gri.

FMI nu crede pur si simplu intr-o asemenea virtute a cotei unice, caci stie bine, ca oricine altcineva, ca aceasta virtute n-o poate avea decat reducerea contributiilor sociale, care constituie de departe grosul in totalul darilor in relatiile de munca (si nu impozitele pe venit, care au o pondere slaba pe ansamblu si una cu totul derizorie in zona salariilor mici). Daca in doua-trei luni nu se strang mai multi bani la buget, majorarea TVA devine absolut inevitabila. Si atunci, cu FMI sau fara FMI, actuala guvernare va fi pierdut pariul cu cota unica!