Piata romaneasca a berii a depasit pragul de un miliard de euro, ceea ce reprezinta in volum, aporximativ 20 milioane hectolitri. Valorile din 2007 au crescut cu 9,6% fata de anul anterior.

Statisticile sunt frunizate de Asociatia Berarii Romaniei, care uneste cei mai importanti producatori de bere de pe piata romaneasca. "Desi vanzarile de bere sunt mai mari decat anul trecut, piata inregistreaza o usoara incetinire a ritmului de crestere fata de anii anteriori", a declarat Mihai Ghyka, presedintele asociatiei. Acesta considera ca, valoarea crescanda a pietei se datoreaza investitiilor masive ale producatorilor in promovare, si cresterii nivelului de trai al romanilor, care au inceput sa se orienteze din ce in ce mai mult catre consumul de bere la restaurant, baruri sau terase. "Din datele pe care le detinem, avem premisele necesare sa credem ca piata berii va inregistra in anul 2008 o crestere de cel putin 5%", citeaza Romania Libera.

Desi, piata berii a avansat anul trecut cu 9,6%, la 19,4 milioane hectolitri, ritmul de crestere este inferior celui consemnat in 2006, de 16,4%, potrivit datelor Asociatiei "Berarii Romaniei".

"Cu toate ca volumele vanzarilor au pastrat trendul ascendent, piata inregistreaza o usoara incetinire a ritmului de crestere. In 2006, piata era cu 16,4% mai mare fata de cea din 2005, iar anul trecut cu 9,6% fata de anul precedent", sustine Mihai Ghyka, citat de Ziarul Financiar.

Potrivit Jurnalul National, anul trecut, un roman a consumat in medie 89 de litri de bere fata de 81 de litri cat a fost consumul in 2006. De asemenea, pentru anul 2008 specialistii in domeniu estimeaza vanzari mai mari cu 5% fata de 2007. “Rezultatele bune le-am obtinut datorita volumului de investitii in publicitate si a cresterii economice in care ne aflam, in care exista obiceiul de «a iesi la bere in oras». De asemenea, anul acesta, campionatul european de fotbal din iunie si vremea buna vor duce la cresterea consumului de bere. Avem premisele necesare ca anul acesta piata sa creasca cu 5% fata de anul trecut”, a declarat Constantin Bratu, director general al Asociatiei Berarii Romaniei (ABR) .

PET-ul se situeaza pe primul loc, fiind preferat de majoritatea romanilor care bea bere. Ambalajul din plastic a cunoscut o temperare a ritmului exploziv de crestere din ultimii ani, ajungand la o cota de piata de 45,6%. In timp ce, berea la sticla a inregistrat o pondere de 40,5%, berea la doza a crescut fata de anul precedent, detinand 10,4% din preferinte. In 2004, aceste cifre erau inversate, suprematia ambalajului fiind detinuta de sticla, care avea o cota de piata de 61,9%, PET-ul, 24,4%, doza, 8%, si draft doar 5,7%. Berea la draft a avut o pondere de 3,5% in 2007, se arata in comunicatul Asociatiei „Berarii Romaniei”. Gandul afirma ca din intregul consum de 19.4 milioane de hectolitri doar 0,18 milioane hectolitri (0,93%) este bere din import.

In 2007, s-a inregistrat un nivel-record al imporurilor de bere, peste 180.000 de litri. Cu toate acestea, cantitatea continua sa ramana nesemnificativa in totalul pietei, semn ca romanii s-au orientat tot catre produsele autohtone. Asta chiar si in conditiile ieftinirii produselor de import ca urmare a eliminarii taxelor vamale, anunta Adevarul.

“Consumul de bere a crescut deoarece evolutia pietei berii este in acord cu cresterea economica, iar volumul investitiilor in publicitate pentru bere a crescut si el semnificativ. Putem spune ca romanii se apropie de consumul de bere din tarile cu traditie in acest domeniu din Europa”, a spus Ghyka. Cronica Romana precizeaza ca, la noi, s-au consumat 81 de litri de bere pe cap de locuitor in 2007 comparativ cu 81 de litri in 2006, in timp ce un ceh consuma in 2006 160 de litri de bere pe an, un neamt 116 litri, un austriac 108 litri si un englez 92 de litri. Consumul de bere pe cap de locuitor va creste si mai mult in acest an, pana la 95 de litri de bere pe cap de locuitor, au anuntat reprezentantii Asociatiei. Romanii prefera in special berea blonda si marcile de mijloc (lager), care reprezinta 40 la suta din piata.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.