Piata fortei de munca se va stabiliza in urmatorii trei-patru ani.Industria textila, constructiile, turismul si sectorul financiar-bancar cauta salariati.
Potrivit specialistilor, piata fortei de munca din Romania a fost marcata in ultimii ani de un puternic carater speculativ si de o fluctuatie majora de personal, insa aceasta situatie se va regla in urmatorii ani, informeaza Romania Libera.
"Piata fortei de munca a fost influentata negativ de climatul economic in deriva din Romania, de urcarea
inflatiei, majorarea preturilor si de cursul valutar fluctuant", considera si Florin Citu, directorul Departamentului Piete Financiare din cadrul ING Bank Romania, anticipand o stabilizare a pietei in urmatorii 3-4 ani.

Acesta a explicat ca fluctuatia de personal foarte mare cu care se confrunta angajatorii romani, dar si migratia muncitorilor romani in strainatate sunt consecintele unei economii "cu o sanatate precara". In acelasi timp, deficitul de personal calificat se va mentine si in acest an, cei mai cautati salariati fiind cei din textile, constructii, turism si finante-banci. Reprezentantul ING a adaugat ca, din cauza lipsei de personal cu care se confrunta unele domenii, se va mentine presiunea pe angajatii existenti.

Hay Group Romania a centralizat cel mai recent informatiile din studiul sau salarial, iar concluzia a fost ca mediana de crestere pentru 2008 se situeaza in jurul cifrei de 15%, cu variatii de 2-3% intre diferite industrii, adauga si Business Standard. Studiul PwC surprinde aceeasi crestere salariala nominala a salariilor, cu mentiunea surprinzatoare ca o parte dintre companii “si-au bugetat cresteri salariale chiar mai mari decat in 2007, anul considerat de noi ca avand cel mai mare impact in materie de salarizare de pana acum”, potrivit lui Horatiu Coheci, consultant in cadrul PwC Romania. Acest lucru se petrece pe fondul volatilitatii foarte mari de pe piata muncii, spune acesta, foarte multi dintre angajati schimbandu-si locul de munca din trei in trei luni.

Studiul salarial Hewitt mentioneaza o prognoza a angajatorilor chestionati de 13-15 procente. “De regula, previziunile angajatorilor sunt cu 3-7% mai mici decat salariile pe care companiile sunt fortate sa le ofere pentru a-si retine angajatii”, spune consultantul PwC. Fiecare dintre cele cinci companii de consultanta isi bazeaza “forecast-ul” pe un panel de peste 100 de companii, de regula multinationale. Diferentele provin din ponderea pe care o au diferitele industrii in grupul de companii investigat.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.