Fondul Proprietatea va fi listat la bursa la finele anului, urmand ca administratorul sa fie selectat cel mai tarziu in luna octombrie din 37 de societati interesate. Aceasta este ultima amanare, avand in vedere ca, in toamna anului trecut, fostul presedinte al Fondului, Alexandru Paunescu, afirma ca Fondul Proprietatea se listeaza in iunie 2008. Potrivit Ziua, listarea fondului a fost anuntata de mai multe ori, tot de atatea fiind si amanata. "Daca lucrurile merg bine, previzionam listarea Fondului la sfarsitul anului 2008", a afirmat Emanoil Negut, presedintele Consiliului de Supraveghere a Fondului.

Negut a mai precizat ca Ministerul Economiei si Finantelor ar putea sa scoata la vanzare un pachet cuprins intre 20% si 30% din capitalul Fondului Proprietatea, pentru listarea la BVB, dar nu s-a luat inca o decizie finala in acest sens. Conform lui Negut, procentul listat trebuie astfel dimensionat incat sa creeze o lichiditate corespunzatoare, relateaza Jurnalul National.

Pana la listare, Fondul mai are, insa, de parcurs o serie de 4 etape, incepand cu evaluarea activelor si alegerea unui consultant financiar. Dupa aceste etape, Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) trebuie sa desemneze un administrator al fondului. Wall-Street informeaza ca firmele de consultanta PricewaterhouseCoopers si Darian Rom Suisse Cluj-Napoca isi vor imparti evaluarea a 76 din cele 88 de participatii din portofoliul Fondului, care cauta, acum, un evaluator pentru ultimele active din portofoliu.

Despagubiriin doua transe

Sunt indreptatite sa obtina despagubiri banesti, persoanele ale caror imobile au fost nationalizate. Despagubirile in numerar se incadreaza in limita sumei de 500.000 de lei, urmand ca banii sa fie predati in doua transe. Daca despagubirea cuvenita depaseste acest cuantum, persoanele in cauza vor primi actiuni la Fondul Proprietatea. Pentru acordarea despagubirilor banesti, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor va emite decizia reprezentand titlul de despagubire pana la concurenta sumei reprezentand cuantumul despagubirilor, potrivit normelor metodologice de aplicare a legislatiei in vigoare, aprobate ieri de guvern, prin hotarare. In cazul titlurilor de despagubire care au fost emise pana la intrarea in vigoare a hotararii, un duplicat al acestora va fi transmis, pe baza de tabel, catre Directia pentru Acordarea Despagubirilor in Numerar, anunta Adevarul.

Citeste si:

Acte necesare

Actele necesare obtinerii despagubirilor sunt: o cerere la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, titlul de despagubire, certificatul de actionar al FP (daca a fost emis), copii dupa actele de identitate, contul bancar in care urmeaza sa fie virati banii.

Conform Evenimentul Zilei, cei care au optat numai pentru despagubiri in numerar urmeaza sa primeasca banii in cel mult 15 zile de la data cand vor exista fonduri. Banii pentru acordarea despagubirilor in numerar provin din dividendele incasate de stat de la FP, dar si de la alte societati la care este actionar.

Cei care devin actionari la Fond isi pot valorifica participatiile in prezent prin cesionarea acestora. Preturile practicate de piata sunt insa intre 30% si 50% din valoarea nominala a titlurilor detinute la Fond, potrivit asociatiilor de proprietari. Dupa listarea FP, pentru care noul termen dat de oficiali este finele lui 2008, titlurile vor putea fi valorificate la pretul stabilit pe Bursa.