Volumul creditelor restante catre populatie era de aproximativ 340 milioane lei la sfarsitul lui septembrie, nivel cu 163% mai mare decat cel inregistrat la finalul aceleiasi luni din 2006, in conditiile in care totalul creditelor pe segmentul de retail ajunsese, dupa primele noua luni, la peste 18 miliarde euro.
Saltul inregistrat de rata imprumuturilor restante catre populatie de la inceputul acestui an, de la sub 4% in 2006, a fost determinat, in principal, de "diminuarea apetitului institutiilor de asigurare in a mai acoperi creditele de consum nerambursate", motiv pentru care bancile au inceput sa suporte o parte mai mare din pierderi.
"In septembrie 2007, 15% din creditele inregistrate in Centrala Riscurilor Bancare (CRB) erau garantate de societati de asigurare, comparativ cu 25% in decembrie 2006. Aceasta scadere ar putea fi explicata prin faptul ca, incepand cu ianuarie 2007, unele societati de asigurare au renuntat sa mai garanteze asemenea expuneri, pierderile depasind primele incasate. Ca urmare, bancile sunt cele care au inceput sa suporte direct riscul", se mai arata in raportul despre evolutia riscurilor populatiei din perspectiva stabilitatii financiare, publicat marti de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Despre autor:
Citeste articolul integral in Wall-Street
Sursa: Wall-Street
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro