IMM-urile beneficiaza de noi reguli care sa le usureze extinderea in alte state europene. Adoptarea raportului Dumitrescu in Parlamentul European creeaza premizele dinamizarii schimburilor comerciale intre statele UE.
Intreprinderile mici si mijlocii vor avea mai multe avantaje la extinderea in spatiul comunitar. Plenul Parlamentului European a votat ieri "Raportul Dumitrescu", care reglementeaza mai multe probleme de care IMM-urile si consumatorii se loveau pana acum. Initial Comisia Europeana propusese ca in litigiile dintre un consumator si un prestator de serviicii sau o companie din spatiul UE sa primeze numai legislatia din statul din care provine consumatorul. Reglementarea lovea foarte mult in interesele micilor intreprinzatori, care atunci cand doreau sa isi vanda produsele pe internet in alt stat al UE, trebuiau sa efectueze studii asupra legislatiilor din respectivele state. "Astfel de studii costa intre 10.000 si 30.000 de euro pentru o tara. La 26 de state UE, ar fi costat un IMM minimum 260.000 de euro numai ca sa cunoasca legislatia si n-ar fi avut nici o garantie ca va vinde vreun produs in vreunul din statele respective", a declarat eurodeputatul Cristian Dumitrescu. "IMM-urile sunt motorul economiei comunitare", a mai completat el. Mai mult, statele mici ale UE, Luxemburg, Malta etc, s-au impotrivit propunerii Comisiei Europene deoarece efectul era ca micii investitori din alte state UE nu vor mai intra pe pietele lor. Acum, in cazul unor litigii se va aplica legislatia din statul de unde sunt cumparate online produsele.


De asemenea, existau alte probleme in privinta relationarii dintre prestator si consumator. Spre exemplu, daca un cetatean roman se cazeaza la un hotel din Belgia si sufera un prejudiciu de care afla de abia dupa ce revine in Romania, el nu mai trebuie sa faca alt drum in Belgia pentru a da hotelul in judecata. Odata cu adoptarea raportului, el poate chema in instanta hotelul respectiv la cel mai apropiat tribunal de el, din Romania.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.