Produsul Intern Brut estimat pentru al treilea trimestru a urcat cu 5,7%, ritm inferior avansului de 8,3% din perioada similara a anului trecut, dar apropiat de estimarile oficiale pentru acest an (6,1%). Pe primele noua luni, cresterea economica se plaseaza la 5,8%, cu doua puncte procentuale sub intervalul ianuarie-septembrie 2006. PIB-ul estimat pentru trimestrul al treilea s-a ridicat la 111,34 miliarde de lei, iar pe primele noua luni a totalizat 266,59 miliarde de lei, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). Statistica nu a prezentat informatii detaliate pe componentele PIB. Cresterea economica din primele noua luni se mentine la nivelul de 5,8%, consemnat si in prima jumatate a anului. Anul trecut, cresterea economica a fost de 7,7%, iar pentru acest an, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) si-a revizuit in scadere estimarea, de la 6,5 la 6,1%.

Leul a cistigat vineri aproape trei bani (0,78%), pina la 3,4973 lei/euro, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), pe fondul datelor pozitive despre cresterea Produsului Intern Brut in al treilea trimestru si al tendintei similare de apreciere a celorlalte monede din regiune, spun dealerii.