Persoanele care vor contracta, in viitor, o casa prin credit ipotecar prin intermediul Agentiei Nationale pentru Locuinte nu vor mai beneficia de subventia de 20% care se acorda in prezent. ANL ar putea pierde pozitia privilegiata pe care o detine, in acest moment, pe piata imobiliara si care este constestata de tot mai multi developeri.

O comisie formata la nivelul ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului lucreaza, in prezent, la modificarile statutului Agentiei, astfel incat institutia sa devina un simplu jucator pe piata. "ANL va trebui sa-si schimbe putin strategia pentru ca piata constructiilor este libera, iar concurenta este din ce in ce mai mare. In acest moment, analizam posibilitatea de a reduce sau elimina subventia de 20% pe care ANL o acorda pentru constructia de case prin credit ipotecar. Acest lucru trebuie reglementat pentru a respecta principiile concurentei, impuse de Uniunea Europeana", spune Laszlo Borbely, ministru delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului.

Situatia in care se afla Agentia Nationala pentru Locuinte da cu siguranta mari batai de cap noii conduceri. Pe de-o parte, a fost sistata, din lipsa fondurilor, constructia a circa 4.000 de locuinte pentru tineri, iar pe de alta parte, situatia juridica a terenurilor si lipsa utilitatilor impiedica continuarea celui mai mare proiect rezidential de dupa revolutie - ansambul Henri Coanda. Majoritatea proiectelor gestionate de ANL se deruleaza cu incetinitorul. Frenezia cu care au fost deschise in trecut santiere dupa santiere fara sa se tina seama ca institutia nu va avea capacitatea financiara de a le continua, se vede in prezent. Cel putin citeva sute de persoane ar fi trebuit deja, conform estimarilor initiale, sa-si mobileze casele din Henri Coanda si sa incinga gratarele pentru barbecue.

De asemenea, alte mii de tineri asteapta sa se mute in apartamentele special proiectate pentru ei. Din pacate, toate sperantele oamenilor au fost curmate brusc de superficialitatea cu care au fost tratate problemele. Directorul general al ANL, Gheorghe Popescu, spune ca se intalneste aproape zilnic cu reprezentantii autoritatiilor si regiilor implicate in proiectul Henri Coanda, insa situatia este departe de a fi macar limpezita. "La nivel declarativ, toata lumea isi arata disponibilitatea de a solutiona aceasta problema, insa pana acum se fac numai analize. Daca situatia terenurilor si a utilitatilor ar fi rezolvata, ANL are capacitatea de a da drumul imediat la lucrari", mentioneaza Popescu.

In opinia sa, proiectul trebuie realizat la nivel global, o fragmentare a acestuia n-ar rezolva problemele, ci din contra ar crea o serie de inconveniente celor care se vor muta primii in cartier. Paradoxul cel mai mare al ansamblului Henri Coanda este ca valoarea tuturor locuintelor a fost estimata la 90 de milioane de euro, in timp ce costurile pentru utilitati se ridica la 128 milioane de euro. Bugetul pe 2005 destinat construirii locuintelor pentru tineri este simtitor diminuat fata de cel de anul trecut. Cifrele furnizate de reprezentantii ANL sunt relevante: putin peste 1.400 de miliarde de lei, doar din alocatii bugetare, pentru acest an, comparativ cu circa 4.000 de miliarde fonduri provenite atat din surse de stat, cat si din credite externe, anul trecut.

Citeste si:

Pentru a putea continua sa finanteze lucrarile de constructie la locuintele pentru tineri, ANL spera sa obtina un credit de 100 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Agentia va da in folosinta, la sfarsitul lunii iunie, primele 1.180 de locuinte pentru tineri in cartierul Brancusi din Bucuresti.

Problemele care dau batai de cap ANL

• Lipsa fondurilor pentru finantarea lucrarilor la apartamentele destinate tinerilor a facut ca Agentia sa intrerupa constructia a 4.000 de unitati locative la nivel national
• Regimul juridic confuz al terenurilor si lipsa utilitatilor din ansamblul rezidential Henri Coanda din Bucuresti a creat numeroase controverse si confuzii in randul celor care si-au contractat o casa in acest cartier
• Bugetul institutiei este cu circa 2.600 de miliarde mai mic fata de fondurile de care a dispus in 2004.
• Modificarea statutului ANL, prin care sa fie eliminata pozitia privilegiata pe care o detine in prezent pe piata imobiliara.

Locuinte pentru tineri date in folosinta (2003-2005)

Numarul locuintelor care vor fi date in folosinta in acest an este mai mare datorita finalizarii lucrarilor incepute in anii trecuti. In total, in perioada 2001 - 2004 au fost finalizate 11. 411 locuinte.