Dintre cele 129.245 masini noi din import, vandute in perioada ianuarie - august, 44.767, adica 35%, au fost achizitionate prin leasing, in timp ce restul de 65% au fost cumparate cu banii jos sau prin rate, arata statistica APIA. La masinile Dacia, ponderea leasingului a fost mai scazuta, si anume 14% din totalul celor 54.558 de masini vandute de producatorul argesean. Skoda a fost marca de import la care s-au vandut cele mai multe masini prin leasing (6.458) in primele opt luni, urmata de Renault cu 6.230 unitati si Volkswagen cu 5.696 unitati vandute prin leasing.