Nici ședința bursieră de ieri nu a făcut notă discordantă cu inceputul de săptămană: toți indicii au inregistrat variații modeste, pe un rulaj de numai 8,49 milioane de euro, iar volumul transferat a fost de 15,07 milioane de acțiuni.

Indicele BET, care monito­rizează evoluția celor mai lichide companii listate, a reușit o creștere de 0,35%. Un traseu ascendent a urmat și indicele ROTX, tranzacționat la bursa din Viena, acesta apreciindu-se cu 0,30%. In schimb, indicele compozit a marcat o scădere de 0,10%, iar titlurile societățile de investiții financiare (SIF) s-au ieftinit, in medie, cu 0,90%.

Acțiunile SIF3 s-au ieftinit cu 1,20% Toate cele cinci titluri financiare au fost afectate, ieri, de corecții. Cea mai mare scădere, de 1,20%, a revenit acțiunilor SIF Transilvania (SIF3). Cursul titlurilor SIF3 a evoluat intre un minim de 2,4600 lei/acțiune și un maxim de 2,5100 lei/acțiune, ultima tranzacție fiind perfectată la cotația de 2,4800 lei/acțiune. Cel mai activ titlu financiar a fost insă SIF Oltenia (SIF5), cu un total de 2,65 milioane de lei. Titlurile SIF5 au inchis ședința la prețul de 4,5300 lei/acțiune, in scădere cu 1,09% față de sesiunea anterioară. Valoarea totală a tranzacțiilor perfectate, ieri, in segmentul societăților de investiții, a fost de aproape 10 milioane de lei.

Citeste si:

In sectorul bancar, acțiunile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu peste un punct procentual, la cotația de 0,9150 lei/titlu. Emitentul a obținut cel mai mare volum din piață, de 3,39 milioane de acțiuni, generand un rulaj de 3,07 milioane de lei. Și titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) au inchis pe plus, la 28,5000 lei/acțiune, iar titlurile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) s-au depreciat cu 1,85%, revenind la 0,5300 lei/acțiune.

In topul celor mai mari valori de tranzacționare s-a plasat insă Policolor București (PCL), care s-a impus in piață incă de la inceputul ședinței. Tranzacții de 6,4 milioane de lei cu acțiuni PCL Cursul titlurilor PCL a variat intre un minim de 4,3000 lei/acțiune și un maxim de 4,1100 lei/acțiune, și s-a stabilit la prețul de 4,1000 lei/acțiune, in scădere cu 2,38%.

Valoarea totală a schimburilor cu titlurile PCL s-a ridicat la 6,4 milioane de lei. Un volum important de acțiuni Amonil (AMO) a fost transferat, ieri, in piață. Au fost rulate 1,67 milioane de titluri AMO, impunand emitentul pe poziția secundă in topul lichidității. Ultimul preț pentru acțiunile AMO a fost, ieri, de 0,0590 lei/titlu, in creștere cu 1,03%.