Erorile functionarilor din Ministerul Agriculturii vor costa scump producatorii agricoli. Cind au intocmit actul normativ prin care se acorda producatorilor agricoli o subventie de 5.000 de lei/litru de motorina, "specialistii" de la Agricultura au uitat sa prevada si un termen in care furnizorul de carburant isi poate recupera banii. Prin urmare, in prezent nici un agricultor nu poate cumpara motorina subventionata, iar subventia promisa nu se va mai regasi, practic, in pretul motorinei. De la inceputul acestei luni, produsul s-a scumpit deja cu 2.200 de lei, ceea ce inseamna aproape jumatate din ajutorul promis de Stat.

Mecanismul anevoios inventat de specialistii MAPDR prin care furnizorii de motorina isi pot incasa banii i-a determinat pe acestia sa nu vinda carburant subventionat. "Nimeni nu asteapta dupa Ministerul Agriculturii. Dupa mecanismul actual, acestia ar urma sa-si primeasca banii de la minister in circa doua luni pentru ca adeverintele se depun la Directia Agricola, de aici ajung la Ministerul Agriculturii care le trimite la Ministerul Finantelor. Ministerul Finantelor deschide un acreditiv si Ministerul Agriculturii incepe sa faca platile catre Directiile Agricole care, la rindul lor, platesc distribuitorii. Acelasi mecanism este si pentru subventia la ingrasaminte si pesticide", declara Adrian Radulescu, presedintele Ligii Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR).

Furnizorii de motorina vor garantii. In plus, producatorii de carburanti nu au nici o garantie ca isi vor recupera banii de la Ministerul Agriculturii, pentru ca legea nu prevede un termen clar in care urmeaza sa se faca decontul. Dan Ionescu, director in cadrul Rompetrol, unul dintre pricipalii producatori si distribuitori de motorina, ne-a declarat ca societatea va incepe sa livreze carburant dupa ce problema decontului va fi clarificata. "Urmeaza ca in lege sa fie prevazut un termen pentru decont. Cel mai probabil furnizorul de carburant isi va putea incasa banii in termen de 30 de zile", spune oficialul Rompetrol.
Ministerul Agriculturii: "Nu este uzual termenul pentru decont".

Citeste si:

De la Petrom, un alt important producator si distribuitor de carburant, nu am primit un raspuns daca societatea livreaza sau nu motorina subventionata. Purtatorul de cuvint al Ministerului Agriculturii, Adrian Tibu, ne-a declarat insa ca "nu este uzual sa fie prevazut un termen pentru decont. Pe masura ce sint depuse, adeverintele sint si onorate", spune Tibu. Desi Gheorghe Flutur declara ca in luna februarie subventiile vor ajunge la producatorii agricoli, la mijlocul lui martie, sprijinul din partea statului se lasa inca asteptat. Chiar daca la inceputul lunii aprilie substantele necesare fertilizarii nu le mai sint de mare folos agricultorilor. "Din aprilie, fertilizam ca sa ne aflam in treaba", spune presedintele LAPAR.

Acestea nu sint insa singurele probleme cu care se confrunta producatorii agricoli. Adrian Radulescu declara ca nu este normal ca agricultorii care folosesc tractoarele doar citeva luni pe an sa plateasca rovigneta.