Bursa atrage din ce in ce mai mult companiile private puternice. Asta deoarece accesul la banii publici se poate face mult mai usor de pe piata de capital.

"Marele salt al bursei va avea loc in perioada imediat urmatoare, o data cu cotarea la bursa de noi companii", spune directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache. Asta deoarece in tarile din jur marile privatizari s-au facut deja, iar la noi acum sint asteptate. De fapt, Bursa de Valori Bucuresti a functionat pina acum ca urmare a celor 16 milioane de actionari rezultati in urma cuponiadei Vacaroiu. Numai ca acestia au folosit bursa doar pentru a-si vinde actiunile, neavind o cultura investitionala. "Se va forma automat, in scurt timp, o clasa de investitori care vor contribui la crearea unei culturi investitionale", sustine Farmache.

Cine vine la bursa

Citeste si:

La cota bursei sint asteptate sa soseasca in acest an Transelectrica si Transgaz, societati de stat in baza programului guvernamental "Piata de capital - o piata puternica", dar si citeva firme particulare. Printre cei care au sondat deja piata se numara Mindbank, Flamingo, Continental, Romexterra si, mai nou, Romtelecom si BCR. "Sint firme mari, puternice, care stiu ca, o data ce Romania va intra in Uniunea Europeana, se va largi sfera investitorilor. In sensul ca exista fonduri de investitii care, prin regulamente proprii, nu pot fi investite decit in tarile din Uniunea Europeana.

Iar pentru a atrage asemenea fonduri o companie are nevoie de citiva ani de existenta pe bursa, pentru a-i convinge pe jucatori ca sint societati serioase’’, mai spune Stere Farmache. Asta inseamna automat transparenta afacerilor, precum si adoptarea de catre noile companii a principiilor guvernantei corporative.
Unificarea burselor la mina legislativului

Directorul general al Bursei de Valori Bucuresti sustine ca unificarea BVB cu Rasdaq si cu Bursa din Sibiu va avea loc dupa aprobarea de catre Executiv a legii in cauza. "Prin proiectul nostru de lege este prevazut ca societatile listate sa fie plasate pe trei paliere: categoria I, categoria II si societati fara istorie, dar cu potential mare (newmarket)", adauga Farmache.