Romanii de rand nu prea inchiriaza masini. insa turistii straini sau oamenii de afaceri, da. Aproximativ 30 de euro pe zi sau 100 de euro pe luna, atat cat costa inchirierea unui Logan, de pilda, nu este un pret mare pentru aceasta categorie de clienti, insa suficient pentru a aduce un profit considerabil unei firme de inchirieri autohtone.

Daca in urma cu 5-6 ani, singurele firme de profil erau multinationalele, care isi racolau clientii doar din parcarile aeroporturilor, astazi exista sute de astfel de societati de inchiriere, care isi impart o piata de peste 10 milioane de euro. Principalii jucatori de pe piata romaneasca de rent a car spun ca inchirierea masinilor este una dintre cele mai simple afaceri pe care le poti incepe. Un contract de leasing cu un importator sau producator de masini, un birou, de cele mai multe ori intr-un apartament, un site pe internet si gata. Acum astepti musteriii. insa fara o strategie de marketing corespunzatoare si fara investitii majore si investitii permanente, businessul nu poate deveni rentabil in adevaratul sens al cuvantului.

Investitiile majore se fac in promovare

Citeste si:

Cel mult, iti poate asigura venituri pentru cheltuielile curente, chirii, rate de leasing si sa iti mai ramana bani cat sa iesi in fiecare weekend la restaurant. Cu toate ca in momentul de fata exista sute de astfel de firme, piata este inca departe de a fi saturata. Daca esti proprietarul unei cafenele sau al unui magazin alimentar, promovarea nu este chiar atat de importanta ca in cazul inchirierii de masini.

O cafenea este la strada, o vede lumea si intra in ea. O firma de rent a car nu este vizibila. Parcarea masinilor, pe care scrie mare ca sunt de inchiriat, pe marginea strazii nu este cea mai fericita strategie de marketing. insa internetul, da. Radu Ursacescu, director general al companiei Activ Rent a Car, spune ca banii cei mai multi trebuie investiti in publicitate. "Ca sa iti intre lumea in sediul tau si sa inchei un contract, ai nevoie de investitii majore in publicitate. Clientii straini, in special, nu vor sa conduca o masina cu abtibild pe care scrie mare ca e de inchiriat. Sunt oameni de afaceri, care merg cu autoturismul la intalniri importante", crede Ursacescu. Acesta spune ca marketingul in acest business trebuie sa fie agresiv, biroul trebuie pozitionat in zone centrale, iar oferta sa fie avantajoasa.