Dupa un an destul de slab in ceea ce priveste vinzarile de televizoare, cu scaderi semnificative in anumite luni, pentru anul acesta retailerii si producatorii fac estimari ambitioase. Motivul? Aparitia tehnologiei de ultima ora ii va determina pe romani sa scape de vechile televizoare, mai ales in conditiile in care preturile au scazut pe anumite segmente pina la 50%. Se reduc in schimb, treptat, vinzarile de aparate cu tub care sint totusi destul de cautate pe seama preturilor reduse si a faptului ca retailerii incurajeaza vinzarea acestora organizind promotie dupa promotie. "In acest moment, piata de TV CRT este relativ constanta, cu mici variatii ce tin de sezonalitate si ofertele de pret. Anul 2007 va urma acelasi trend, poate o usoara scadere, mai ales pe diagonalele mari 29" si 32"", ne-au declarat reprezentantii Altex.

Investitii in productie

De asemenea, se pare ca CRT-urile rezista inca in ciuda investitiilor realizate de producatori in schimbarea liniilor de productie. "CRT-ul este o tehnologie care este inlocuita pas cu pas de LCD si plasma. Preturile la produsele din aceasta categorie au scazut, pe masura ce consumatorul cu venituri mari are tendinta de a se orienta catre cele mai recente tehnologii de pe piata. De asemenea, multi producatori au tendinta de a-si inlocui liniile de productie in vederea implementarii productiei de LCD si plasma. Dar, avind in vedere numai criteriul pret, televizoarele CRT sint inca atractive", ne-a declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo.

De asemenea, un alt motiv care mentine inca CRT in atentia consumatorului se refera la evolutia tehnologica din Romania. "Vinzarile de CRT inregistreaza o scadere usoara si constanta, dar Romania ramine o piata foarte interesanta pentru aceste produse, datorita pretului foarte atractiv, mai ales la diagonalele mici. In plus, atita vreme cit nu exista televiziune digitala pe scara larga, receptoarele tv cu tub sint cea mai avantajoasa solutie pret versus calitate imagine", explica Bogdan Pasat, Senior Product Manager Brown Goods.

Citeste si:

CRT-uri mai scumpe?

In ceea ce priveste preturile, retailerii nu se mai asteapta la mari schimbari, in conditiile in care deja la finele lui 2006 si prima luna a anului acesta costurile unui televizor au scazut semnificativ ca urmare a reducerii taxelor vamale. Mai mult, se pare ca pretul CRT-urilor a ajuns la limita inferioara, existind chiar riscul unei scumpiri a acestora din cauza majorarii costurilor de productie. "Tehnologia evolueaza si probabil ca va exista un trend usor descrescator pentru preturi la LCD si plasma pe parcursul acestui an, insa scaderile importante de pret s-au petrecut deja la sfirsitul anului 2006, iar preturile acum sint pe un palier relativ stabil. Televizoarele cu tub au ajuns la limita de jos a pretului. Acestea nu mai pot decit sa creasca, ca urmare a scumpirii materiilor prime la nivel mondial (petrol, cupru etc.), precum si a faptului ca ramin din ce in ce mai putini producatori de CRT la nivel mondial", explica Pasat.

"Preturile s-au stabilizat, iar posibilele schimbari vor fi influentate doar de dezvoltarea produselor si nu de modificarea vreunei taxe", apreciaza si Rizek. Oficialii Altex cred insa ca preturile mai au loc sa scada. "Evolutia preturilor va fi diferita pe cele doua categorii de produse: daca la TV CRT preturile vor avea doar mici variatii din cauza limitarii date de costurile de productie, la PDP (plasme - n.red.) si LCD TV vom asista la scaderi de 15-20%, poate chiar mai mult pina in anul 2008. Scaderile sint determinate de reducerea costurilor de productie si cresterea volumului de vinzare", ne-au declarat reprezentantii Altex.