Odata cu deschiderea graduala a pietei de gaze, tot mai multe companii se intrec in a-si oferi serviciile in acest sector

Nu exista segment, de la productie pana la distributie, unde operatorii sa nu se fi inmultit semnificativ. In intervalul 2003-2006, numarul producatorilor s-a dublat, iar cel al furnizorilor a crescut cu peste 65%.

Miza este mare, daca ne gandim doar la evolutia spectaculoasa a pretului gazelor naturale, atat al celor din import, cat si al celor din productia interna. Tinut in frau de autoritatile statului, pretul gazelor naturale din productia interna trebuie totusi sa ajunga, pana la sfarsitul anului 2008, la paritate cu cel al importurilor, potrivit angajamentelor asumate in fata Comisiei Europene.

Piata romaneasca a gazelor naturale a crescut cu 150%, in ultimii patru ani. Daca in 2003, valoarea estimata a pietei se ridica la circa 2 miliarde de dolari, in 2006 aceasta a ajuns la 5 miliarde de dolari, principalul element al evolutiei fiind cresterea pretului de achizitie a gazelor la intern si import. Analizand intervalul 2003-2006, pretul gazelor naturale din import aproape s-a triplat, raportat la dolar, de la 120,86 dolari pe mia de metri cubi, in ianuarie 2003, pana la 316 dolari pe mia de metri cubi, in decembrie 2006. Calculat in lei, pretul gazelor din import s-a dublat, datorita deprecierii dolarului cu 16 procente. In acelasi timp, cel al productiei interne s-a majorat de peste trei ori, raportat in lei, de la o medie a anului 2003 de circa 30 dolari pe mia de metri cubi la 110 dolari, anul trecut.

Investitia in productia de gaze noi, avantajoasa

Productia totala de gaze a Romaniei a fost, anul trecut, de 12,07 miliarde metri cubi, potrivit datelor ANRGN, in declin cu circa 600 milioane metri cubi fata de 2003.

Celor trei producatori de gaze naturale existenti in 2003, Romgaz, Petrom si americanii de la Amromco, li s-a alaturat, un an mai tarziu, firma Wintershall Medias. Cota de productie a acesteia s-a dublat de la an la an, ajungand, de la 0,3% la 0,12%, in 2006. Compania a intrat pe segmentul gazelor noi, adica al celor provenite din noi zacaminte sau din reabilitarea campurilor de extractie existente. In 2006 si-au facut intrarea inca doi operatori, firma americana Toreador Resources si cea britanica Falcon Oil&Gas, ambele prinzand o felie de 0,11% din productia totala.

Din dublarea numarului de producatori, singura care a avut de suferit a fost Romgaz, a carei cota de piata pe productie a scazut in cei patru ani cu circa cinci procente. Cea mai dramatica scadere a cotei a avut-o in 2005, cand din totalul productiei, Romgaz a acoperit doar 41,6%, fata de 56,41% in 2003. Totusi, cu 52% din productie, Romgaz a ramas jucatorul dominant, alaturi de Petrom, ambele companii detinand, in 2006, peste 98%.

Noua companii au importat de 1,57 miliarde de dolari

Intrarea a noi operatori a stimulat productia de gaze noi, ponderea acestora in cosul total de gaze crescand de cincisprezece ori (de la 1% la 15%). De altfel, investitiile in exploatarea a noi zacaminte sau reabilitarea altora vechi au fost incurajate printr-o lege data in 2003, care stipula ca pretul de valorificare a gazelor noi poate ajunge pana la 80% din cel al gazelor de import. Conceptul de "gaze noi" a fost eliminat incepand cu 1 ianuarie a acestui an, dar pana in prima parte a anului trecut diferenta de pret pe mia de metri cubi dintre gazele noi si cele "vechi" depasea 100 dolari. Astfel, nu e greu de explicat de ce, potrivit rapoartelor ANRGN de monitorizare a pietei, Petrom si-a sporit productia de gaze noi de la 0,63% din totalul pe tara, in 2003, pana la 28,2%, in anul 2005. In acelasi timp, productia de gaze vechi a companiei a scazut, in acelasi interval, de la 42,5% la 23,6%.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.