Productivitatea muncii din Romania a ajuns la 41% din media europeana In 2005, productivitatea muncii din Romania reprezenta 38,8% din media europeana. Dintre cele 27 de tari membre ale Uniunii, in prezent, Romania este pe penultimul loc la indicatorul productivitatii muncii, depasind doar Bulgaria, care se situa, anul trecut, la 35,2% din media europeana. Nivelul productivitatii muncii din Romania l-a depasit, in 2006, pentru prima data, pe cel inregistrat in Turcia (40,6%).


Eurostat prognozeaza cresterea productivitatii muncii in Romania pana la 42,5% din media europeana in acest an si pana la 44,2% in 2008, cand se va situa tot pe locul 26 in Uniunea Europeana la acest indicator, informeaza NewsIn. Tara care se claseaza imediat inaintea Romaniei in acest clasament, Letonia, avea, anul trecut, un nivel al productivitatii muncii de 50,5% din media europeana. tara din Uniune cu cel mai mare indicator era, in 2006, Belgia, in care productivitatea muncii era cu 29,4% peste media europeana, urmata de Irlanda, cu 28,6% peste aceeasi nivel, potrivit estimarilor Eurostat.

Indicatorul productivitatii muncii este calculat de Eurostat ca raport intre produsul intern brut (PIB), la paritatea puterii de cumparare, si numarul mediu de salariati. in 2006, numarul mediu de salariati a fost de 4,615 milioane in Romania, iar PIB-ul - nominal - de 96,9 miliarde euro (si aproape dublu, exprimat la paritatea puterii de cumparare, dupa criteriile Eurostat), potrivit datelor preliminare ale Comisiei Nationale de Prognoza (CNP). Productivitatea muncii in industria romaneasca a crescut cu 10,6% anul trecut fata de anul 2005, potrivit Institutului National de Statistica.