Desi finantarile ipotecare pentru cumparare sau constructia unei locuinte nu pot fi accesate de o mare parte din populatie, perspectivele de crestere a veniturilor stimuleaza institutiile de credit sa se pozitioneze pe acest segment de piata.

Asa cum cei mai multi bancheri prevedeau, creditele ipotecare vor deveni motorul activitatii de finantare a populatiei. Lupta a inceput inca de anul trecut, cand mai multe institutii de credit au venit cu diverse produse ce ofereau dobanzi reduse. Insa doua banci comerciale, care chiar daca nu apar in top 10, au iesit in evidenta prin dinamica inregistrata pe parcursul anului trecut, mai ales ca urmare a creditelor ipotecare. Astfel, activele OTP Bank s-au majorat, in 2006 comparativ cu 2005, de aproape 3,7 ori, iar cele ale Volksbank Romania au sporit de circa 2,6 ori. Mai mult, bancherii celor doua institutii de credit spun ca se vor lupta pentru a ocupa primul loc pe piata finantarilor pentru locuinte.

Laszlo Diosi, director general adjunct in cadrul diviziei retail OTP Bank, a explicat pentru Adevarul ca motorul cresterii activelor bancii a fost reprezentat de creditele ipotecare acordate in franci elvetieni. "Insa am avut, in ultimele doua luni ale anului trecut, si o campanie pentru imprumuturi ipotecare in lei, ce a avut succes, astfel incat portofoliul de credite al bancii este unul echilibrat", precizeaza Laszlo Diosi.

Gerald Schreiner, presedintele Volksbank Romania, precizeaza faptul ca dezvoltarea bancii a avut la baza atat activitatea de retail, cat si cea de corporate, segment spre care si-a indreptat atentia incepand cu jumatatea anului trecut. "Dar principala noastra strategie vizeaza creditele ipotecare", adauga Gerald Schreiner.


Credite ipotecare, in euro si franci elvetieni

Citeste si:

In momentul de fata, portofoliul de credite al Volksbank este structurat in circa 80% finantari in euro, iar 20% in lei. Schreiner precizeaza ca banca ofera totusi si imprumuturi in franci elvetieni. "Chiar daca nu sfatuim clientii sa se imprumute in aceasta moneda, am adoptat francul elvetian pentru a nu ii pierde pe cei care vor astfel de finantari", explica Schreiner.

Pe de alta parte, Diosi sustine faptul ca populatia a inteles mecanismul de functionare al creditelor in franci elvetieni. "Pe termen scurt, clientii au preferat creditele in lei. Dar pe termen lung au ales euro sau franci elvetieni. Asta pentru ca oamenii cred in economia nationala si in planul de convergenta al tarii", explica directorul OTP Bank. Francul elvetian este considerat ca fiind una dintre cele mai stabile monede la nivel international.

Abordari diferite pentru reducerea avansului

In schimb, finantarile in yeni japonezi, chiar daca moneda a fost stabila in ultimii ani, iar dobanda de politica monetara a bancii centrale japoneze este de numai 0,25%, ar putea fi foarte riscante. "Creditele in yeni japonezi sunt ca un joc de noroc. Vrei sa fii un speculator si sa risti propria locuinta ca sa castigi, in momentul de fata, o dobanda mai mica cu 1-2 puncte procentuale, dar sa iti asumi o eventuala depreciere a yenului cu 5% in numai cateva zile?", subliniaza Gerald Schreiner.