De anul viitor, toti agentii economici care importa din Uniune marfuri de peste 300.000 RON (88.000 de euro) sau exporta in spatiul comunitar bunuri de peste 900.000 RON (264.000 de euro) vor fi obligati sa depuna o noua declaratie. De data aceasta nu la Finante, ci la Intrastat, serviciu administrat de Institutul National de Statistica (INS).

Anul viitor, operatorii economici vor transmite declaratia Intrastat incepind cu luna in care au fost depasite pragurile valorice mentionate. Termenul-limita de transmitere a datelor la INS il reprezinta intotdeauna data de 15 a lunii urmatoare perioadei de referinta.

Declaratia Intrastat se depune numai electronic, utilizind aplicatiile informatice furnizate de INS, pe care firmele le gasesc la adresa www.intrastat.ro (momentan acestea nu functioneaza - n.r.).

Aceasta va contine informatii privind fluxul (introduceri/expedieri), perioada de referinta, date de identificare a firmei, tara de destinatie/tara de expeditie, codul marfii, natura tranzactiei, modul de transport, termenii de livrare, cantitatea, valoarea facturata si valoarea statistica.