Ierarhizarea companiilor din Romania nu mai conteneste sa surprinda diferite aspecte ale intregului mediu economic din tara noastra. Apetitul romanilor pentru topuri este cunoscut, dar pe langa satisfactia de a imparti laurii, mai importante sunt datele concrete care reies din clasamentele facute si dau multe indicii despre dinamica acestui mediu in care predictibilitatea nu este tocmai cuvantul cel mai potrivit. Poate doar ceva viziune, in prag de aderare.

Top 100 Companii, realizat de Finmedia, aduce in prim-plan mai multe aspecte care evidentiaza ca rata performantei a atins valori mari, pe de o parte, dar si faptul ca in Romania controlul asupra capitalului este europenizat. Cifra de afaceri a Topului 100 in anul 2005 a fost de 38,29 de miliarde de euro, in crestere cu 30,4% fata de anul 2004. Estimarile facute de centrul Roman de Modelare Economica fac referire la rata profitabilitatii companiilor foarte mari care ajunge sau chiar ar putea depasi 5%.

Telecomunicatiile si petrolul aduc profit

Rata profitabilitatii topului a inregistrat, in decurs de patru ani, cresteri semnificative, de la -1,45%, in 2001, la 5,60%, in aceasta editie a Topului. Primele 25 de companii, dupa profitul brut inregistrat, cumuleaza 2,18 miliarde de euro, reprezentand 19,22% din volumul total al profitului brut al sistemului national de companii.

In fruntea topului se claseaza cinci companii care pot fi analizate din mai multe perspective. in primul rand, cele cinci sunt si companiile care depasesc valoarea de 100 de milioane de euro in privinta profitului brut inregistrat anul trecut. Tot despre ele se mai poate spune ca doar una singura are capital de stat, celelalte patru avand capitalului privat. in privinta domeniilor de activitate, nu mai putin de trei companii activeaza in domeniul telecomunicatiilor, iar doua dintre ele avand afaceri cu petrol si gaze naturale. Asadar, cele mai eficiente companii din perspectiva profitului inregistrat sunt: locul intai este ocupat de Petrom Bucuresti, cu un profit brut aferent anului trecut de aproape jumatate de miliard de euro, Orange Romania se pozitioneaza pe locul doi, cu 324,41 milioane de euro, Vodafone - 246 milioane de euro, Romgaz - 1390 de milioane de euro, iar locul cinci este ocupat de RomTelecom, cu un profit de 124,50 milioane de euro.

Multinationalele iau fata companiilor romanesti

Citeste si:

Una dintre concluziile Topului 100 releva faptul ca structura proprietatii companiilor prezente se modifica de la an la an, numarul multinationalelor prezente fiind 70, in timp ce companiile cu capital majoritar de stat sunt reprezentate de 30. Ponderea cifrei de afaceri din cea a topului reprezinta 75,48% si este detinuta de companiile cu capital majoritar privat. Comparativ, in anul 2001, atat numarul companiilor cu capital majoritar de stat, cat si ponderea cifrei de afaceri a fost redusa la jumatate. in premiera, in 2005, nici unul dintre sectoarele principale ale economiei nu a inregistrat pierderi. Industria prelucratoare detine cea mai importanta reprezentare, urmata fiind de sectorul de comert, hoteluri si restaurante.

Un alt aspect este acela ca rata de stabilitate este cea mai inalta inregistrata in ultima perioada, procentul fiind de 91%.

Regional, vestu-i fruncea´

Top 10 Regionale semnaleaza care sunt regiunile tarii care se confrunta cu probleme de ordin economic. Din cele opt regiuni de dezvoltare economica, numai doua au rate negative ale profitabilitatii generale ale topurilor. 80 de companii prezente in top 10 al regiunilor de dezvoltare economica concentreaza aproximativ 20% din totalul cifrei de afaceri a sistemului national. Asa cum era de asteptat, Regiunea Vest este cea mai dezvoltata dupa Regiunea Bucuresti. Cele mai dezvoltate sectoare din aceasta zona sunt electronica, IT, automotive masini-unelte si echipaje, servicii, procesarea lemnului. Totusi, capitala contribuie cu 90,55 la PIB-ul regional.

Sectorial, industria constructiilor are cel mai mare numar de companii profitabile.