In marile tari occidentale, ca Spania, Italia, Franta, tot mai multe companii mari, care nu au desfasurat in trecut nici un fel de activitate in domeniul telefoniei, intra pe aceasta piata ca operatori virtuali, fie de telefonie fixa, fie de telefonie mobila. Ultima societate mare care va deveni operator virtual de telefonie mobila este retailerul Carrefour, care va oferi servicii de acest gen in cele peste 250 de hypermarketuri pe care le detine in Franta. Dar ce este un operator virtual de telefonie? Un operator virtual inchiriaza retea de la operatorii clasici si revinde sub marca proprie servicii de telefonie mobila. Acesti operatori pot oferi servicii de telefonie mobila la tarife mai mici decit operatorii clasici.

CE ESTE UN OPERATOR VIRTUAL DE TELEFONIE?

Un operator virtual este cel care inchiriaza retea de la operatorii clasici si revinde sub marca proprie serviciile de telefonie mobila. Utilizind metode de abordare a clientilor cu costuri reduse (Internet etc.), acestia pot oferi servicii de telefonie mobila mai ieftine in comparatie cu operatorii clasici, uneori chiar cu pina la 25%.

Operatorul clasic de telefonie vinde minute operatorilor virtuali, care se pot adresa unor nise de clienti pe care operatorii existenti nu le abordeaza sau pot veni ei insisi cu oferte mai bune. Operatorul virtual este o modalitate de extindere a unei marci, fara investitii prea mari. In Franta si Spania, catre acest tip de business s-au indreptat in special marii retaileri, marii proprietari de lanturi de magazine - Carrefour, Auchan - care au inteles ca pot astfel sa-si fidelizeze clientii si mai mult. In general, operatorii virtuali nu ating cote de piata prea mari - de la citeva procente la maximum 10%.

Acesti operatori sporesc concurenta din domeniu, ceea ce duce la o fortificare a ofertelor bune din partea companiilor care vor sa ramina pe piata. De exemplu, in Danemarca, Telmore si rivalul sau Tele2 au cistigat 20% din piata, facind din aceasta tara piata cea mai de succes pentru operatorii virtuali din Europa. Si aceasta, intr-o piata matura, care se apropia de saturatie. Costul unui minut de convorbire s-a redus cu 50% in 2004, iar pentru mesajele text a scazut cu circa 60%. De altfel, multe state europene au incurajat aparitia acestor operatori virtuali tocmai pentru a intensifica concurenta si pentru a forta marii operatori sa reduca tarifele. Guvernul francez, dar si cel spaniol, din dorinta de a micsora tarifele telefoniei mobile, s-au intilnit cu operatori virtuali carora le-au garantat costuri mai scazute, astfel incit telefonia virtuala sa fie o activitate rentabila.

TELEFONIA VIRTUALA VINE DIN MAREA BRITANIE

Operatorii virtuali de telefonie mobila (MVNO - Mobile Virtual Network Operator) isi au originea in Marea Britanie, tonul fiind dat de compania Virgin Group. Firma britanica avusese o experienta asemanatoare in operarea unei companii aeriene "virtuale", ceea ce a simplificat initierea unei operatiuni similare in alt domeniu. Dupa ce a acumulat experienta in operarea companiei aeriene "virtuale", grupul Virgin si-a extins ideea de afacere (inchirierea de infrastructura pentru comercializarea de servicii) si in domeniul telefonei mobile.

La jumatatea anului 1999 incheie un parteneriat cu operatorul One-2-One (astazi se numeste T-mobile) si isi lanseaza serviciile pe 11 noiembrie 1999 sub marca proprie, bazata pe reteaua operatorului T-Mobile. In numai trei luni de la lansare, Virgin Mobile detinea o cota de piata de 0,5%, pentru ca la mijlocul anului 2004 sa aiba 4.25 de milioane utilizatori, ceea ce inseamna 8% dintr-o piata cu circa 52 de milioane de utilizatori.

Citeste si:

Mai mult decit atit, intr-un raport publicat la finele anului 2003 de catre Oftel, autoritatea de reglementari care analiza reclamatiile facute de utilizatorii de telefonie mobila, reiese ca in perioada aprilie-septembrie 2003, Virgin Mobile era cel mai bine clasat cu 0,05 reclamatii/1000 abonati, fiind urmat de Vodafone cu 0,1 reclamatii, de Orange si T-Mobile, fiecare cu 0,2 reclamatii la mia de abonati. Virgin Mobile s-a situat pe primul loc, desi folosea reteaua T-Mobile, care s-a pozitionat mai la coada clasamentului. Virgin isi extinde ulterior serviciile in Statele Unite, printre alte piete vizate fiind Canada, India, China, Mexic, Nigeria si Africa de Sud. Cheia succesului operatorului virtual a fost focalizarea pe un target tinar, in combinatie cu tarife usor de inteles de catre orice utilizator.

MARI COMPANII CARE OFERA SERVICII DE TELEFONIE MOBILA

De la lantul german de magazine de cafea Tchibo si pina la grupul britanic de hypermarketuri Tesco, multi retaileri s-au gindit sa ofere propriilor clienti si servicii de telefonie mobila sub marca proprie. Iar oferta de servicii de telefonie au adaptat-o, in general, la profilul propriilor clienti sau al unor zone de nisa neexploatate inca. In timp ce O2 are impact la tineri si utilizatorii cu venituri mari, Tesco Mobile si Tchibo vor avea impact la utilizatorii de familie.

IN ROMANIA, DE ABIA LA INCEPUT

Chiar daca anul trecut au existat discutii pentru atragerea unor operatori virtuali de telefonie mobila, Romania este inca departe de acest fenomen. La inceputul anului 2005, reprezentantul unui grup nordic a avut discutii cu oficiali ai ministerului comunicatiilor si ANRC, dar fara rezultate pozitive. Esecul acestor tentative trebuie cautat in reglementarile care confera operatorilor de telefonie mobila dreptul de a refuza accesul la propriile retele.

Reprezentantii ANRC estimeaza ca in 2009, cind rata de penetrare va ajunge la 90%, vor exista premisele aparitiei operatorilor virtuali. Acestia se vor putea adresa unor grupuri relativ restrinse, carora le vor pune la dispozitie oferte personalizate. In prezent, gradul de saturatie al pietei romanesti este undeva la 70%-75%. Totusi, pina la urma, a venit o companie care doreste sa ofere servicii de acest gen. Compania indiana ValueFirst s-a lansat in Romania ca operator virtual de telefonie mobila, serviciul fiind asigurat aici prin Dream Advertising. Dream Advertising asigura doar trafic de date, prin SMS.

ValueFirst isi va incepe vinzarile in luna septembrie si va oferi, cel putin intr-o faza initiala, doar servicii de date, nu si de voice. Cu alte cuvinte, doar SMS-uri, nu si comunicare audio. "In anul urmator, ValueFirst intentioneaza sa-si extinda operatiunile si in alte tari din Europa de Est, precum si in Orientul Mijlociu", a declarat Vijay Shukla, responsabil pentru vinzari globale in cadrul ValueFirst. La sfirsitul lunii octombrie, operatorul ValueFirst se va lansa oficial in Romania, a declarat, pentru "Prezent", Bogdan Pascu, general manager in cadrul companiei. Reprezentantii companiei au afirmat ca produsele lor vor fi orientate preponderent spre companii, catre zona corporate, sperind ca intr-un an de zile sa-si amortizeze investitia.

Din nefericire, in afara acestui operator de date, operatorii virtuali nu s-au prea ingramadit in tara noastra. Un raspuns pentru aceasta situatie il gasim si in cadrul legislatiei, dar si in comportamentul operatorilor clasici de telefonie mobila. Cel putin deocamdata, operatorii virtuali au ramas la stadiul de virtualitate.