Compania auto Ford analizeaza o posibila vanzare a marcii Jaguar, ca parte a unei revizuiri strategice a operatiunilor sale, care va include si o alianta cu alti producatori, relata miercuri cotidianul "The Wall Street Journal", citat de Rompres. Articolul a aparut miercuri, la cateva ore dupa ce Ford a anuntat rezultatele dezamagitoare privind vanzarile in luna iulie, cand acestea au scazut cu 34% fata de perioada similara din 2005.

Ford a anuntat, de asemenea, recent, ca in trimestrul al doilea al anului a pierdut 123 milioane dolari, dupa ce Grupul Auto Premier (PAG, care grupeaza marcile europene ale Ford, inclusiv Jaguar), a inregistrat pierderi de 162 milioane dolari. Anul trecut, PAG a castigat 17 milioane dolari in aceeasi perioada.

Cotidianul a relatat ca presedintele Ford, Bill Ford, l-a insarcinat pe Kenneth Leet, fost director al Goldman Sachs si al Bank of America, sa conduca restructurarea operatiunilor companiei. Unul dintre obiectivele lui Leet va fi eliminarea din cadrul grupului Ford a acelor operatiuni cu rentabilitate redusa, precum marca britanica Jaguar, care de la achizitia sa in 1989, pentru 2,6 miliarde dolari, a adus numai pierderi companiei americane.

Analistii din sector au semnalat ca Jaguar (spre deosebire de alte marci ale PAG, precum Volvo sau Land Rover) se confrunta cu probleme structurale greu de rezolvat, deoarece nu fabrica suficiente autoturisme pentru a recupera investitia realizata in productie. Jaguar a vandut in Statele Unite ale Americii 3.000 de masini X-Type in primele sase luni ale anului, in timp ce producatorul german BMW a vandut 60.000 de unitati ale modelului rival, Serie 3.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.