Din iulie, contractul de munca se va negocia mai greu, bonusul pentru neconcurenta se va reduce de la 25% din salariu la 10%, iar persoanele "in probe" trebuie sa dea preaviz trei zile. De azi, Jurnalul National va prezinta, in serial, principalele modificari ale Codului Muncii.

Incepand de astazi, Jurnalul National va prezinta, in serial, principalele modificari ale Codului Muncii. Modificarile aduse actului normativ vor ajunge in Parlament in luna martie, urmand sa fie aprobate pana in luna iulie, potrivit ministrului Muncii, Gheorghe Barbu. Proiectul de modificare a Legii 53 din 2003, Codul Muncii a fost publicat vineri, pe adresa de Internet a Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familei, www. mmssf.ro.

CONTRACTUL DE MUNCA.

Acum, Codul Muncii, prin articolul 17, prevede ca angajatorii au obligatia sa-i informeze pe cei care solicita angajarea, inaintea incheierii sau modificarii contractului de munca, despre prevederile acestuia, cum ar fi durata concediului de odihna, a perioadei de proba, conditiile de acordare a preavizului, atributiile postului, durata perioadei de proba etc. Proiectul de modificare spune ca angajatorul trebuie sa il informeze pe viitorul salariat doar cu ocazia incheierii contractului individual de munca. In felul acesta, angajatul nu va mai putea sa isi negocieze clauzele contractului.

NECONCURENTA.

Articolul 21 din Codul Muncii prevedea existenta clauzei de neconcurenta, aplicabila in timpul derularii contractului individual de munca, in cazul in care aceasta era prevazuta in contract. In noua lege, clauza de neconcurenta se refera doar la perioada de dupa incetarea contractului de munca. La aliniatul 3, articolul 21 prevede ca indemnizatia de neconcurenta este de minimum 25% din salariu. Modificarile acestui articol prevad ca indemnizatia va fi de minimum 10% din salariu.

Articolul 30, aliniatul 1, prevede ca la institutiile si autoritatile publice si la alte unitati bugetare, "incadrarea se face numai prin concurs sau examen". Noile reglementari nu mai prevad obligativitatea organizarii concursului. Exista si modificari referitoare la perioada de proba.

Astfel, in proiect este reglementata acordarea unui preaviz de trei zile lucratoare si in cazul in care contractul de munca inceteaza pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, aceasta prevedere care nu a existat pana acum.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.