Bancile mari ofera prin telefon, in mare parte, doar informatii despre costul total al creditului (cu exceptia CEC, care mentioneaza doar dobanda).

Asta in cazul in care au o linie telefonica dedicata clientilor. Pentru a testa serviciile de call-center, SFin a incercat sa afle prin telefon, de la primele zece banci din tara, care sunt conditiile si costul obtinerii unui credit pentru nevoi personale nespecificate, de aproximativ 2.000-3.000 de euro, pe trei ani, cu un salariu mediu net de 300 de euro.

Singura institutie de credit din clasamentul primelor zece mari banci din Romania care ofera clientului posibilitatea contractarii unui credit prin telefon este BRD Société Générale. Francezii sunt urmati indeaproape de Bancpost, unde informatiile cerute prin telefon - mai putin consistente - raman totusi in baza de date a institutiei, in momentul deplasarii la sucursala.

Obtinerea pre-calificarii prin telefon scurteaza foarte mult timpul petrecut in fata ghiseului bancar, ofiterul BRD de la capatul firului comunica clientului un numar de dosar, iar acesta poate sa mearga la orice sucursala cu documentele indicate, fara a mai trece prin interogarea ofiterului de credite. In plus, creditul se obtine doar in doua zile.

Din pacate, bancile nu au investit foarte mult in retelele de call-center, la Banca Transilvania sau ING acestea fiind practic inexistente. Nici aplicatiile online pentru credite nu exista in Romania, cu exceptia Bancii Transilvania, unde puteti gasi un astfel de program, departe insa de un pre-scoring real.

Majoritatea operatorilor unui centru telefonic de relatii cu clientii (call-center) sunt obligati sa vorbeasca zilnic cu aproximativ 100 de clienti. In cazul bancilor, existenta acestor centre cu apelare gratis sau la tarif de convorbire locala sunt mai putin cunoscute. La BCR, de pilda, in luna iunie s-au primit doar 6.000 de apeluri (circa 250 pe zi), cu doar 15% mai mult in medie anuala, in conditiile in care banca are aproape 26% din piata, peste patru milioane de clienti si doua milioane de carduri emise. Circa 80% din apeluri se refera la credite, in majoritate credite pentru nevoi nenominalizate, pe locul al doilea plasandu-se informatiile referitoare la creditul ipotecar, informeaza BCR. Doar 3,5% din apeluri raman nepreluate. Durata medie a convorbirilor cu clientii este de aproximativ 5 minute, timp suficient pentru a obtine informatii cu privire la un produs sau serviciu bancar. Nu si pentru un pre-scoring, cel realizat de BRD necesitand aproape 10 minute.

Majoritatea bancilor pot fi sunate gratis doar din reteaua Romtelecom, mult mai putine fiind cele care au disponibile si linii alocate clientilor principalilor operatori mobili, Connex si Orange, pentru celelalte retele de telefonie existand doar doua banci din Top 10 care ofera un astfel de serviciu.

Operatorii sunt foarte bine instruiti, cunoscand intreaga oferta de retail a bancii. Analiza informatiilor obtinute de la operatori reflecta o simplificare a procedurilor de creditare, dar si o reorientare a bancilor catre creditele in lei.

Citeste si:

Calificative

BCR, Raiffeisen, BRD, HVB, Bancpost si ABN Amro nu au probleme cu call-centerul. Mai mult, dupa realizarea unei simulari de credit operatorii ABN si HVB indica si ofiterii de credit aflati in proximitate cu care clientul poate lua legatura, in cazul ABN acesta fiind contactat telefonic in decurs de cateva ore (in cazul prezent, doua ore). Operatorii Alpha Bank sunt supraaglomerati, insa clientul poate lasa un numar de telefon unde va fi sunat (in cazul de fata, in aproximativ 30 de minute). Cu toate ca HVB si Tiriac si-au unificat oferta de retail, call-centerul Bancii Tiriac nu pare sa functioneze, dar clientul poate lasa un numar de telefon la care poate fi contactat (in cazul prezent, clientul nu a fost contactat in aceeasi zi). La Banca Transilvania, numarul de telefon al clientului poate fi trimis online, pe site-ul bancii (in cazul de fata, clientul nu a fost insa contactat in aceeasi zi).

Simulare sau pre-scoring

Diferenta dintre o simpla simulare si un pre-scoring real consta in cantitatea de informatii cerute clientului, in cazul pre-scoringului acestea fiind mult mai multe, necesare intocmirii dosarului de credit. In cazul unei simulari, se cer doar varsta, ocupatia, vechimea in munca (majoritatea bancilor cer trei luni de vechime la actualul loc de munca, minimum sase luni vechime in munca, varsta minima 18 ani (cea maxima 60 de ani, asa incat la scadenta creditului clientul sa nu aiba mai mult de 65 de ani) si venitul net al clientului. Veniturile sotilor se cumuleaza, in acest caz fiind necesar sa se prezinte bancii buletinul sau cartea de identitate a sotului/sotiei, in copie si original, si certificatul de casatorie.

In cazul unei pre-calificari (pre-scoring), se mai cer si toate datele din buletin, existenta altor credite, starea civila, numele si sediul social al companiei angajatoare, numarul de telefon al acesteia. Daca un client se califica pentru un credit, primeste un numar de inregistrare a dosarului sau, iar aplicatia este pastrata in arhiva bancii o luna, timp in care acesta poate veni oricand cu actele. Toate convorbirile cu banca se inregistreaza.

Costuri ale creditului sub 5.000 de euro

Pentru creditele personale mici, aproape toate bancile specifica necesitatea prezentarii copiei cartii de munca cu stampila si inscrisul „conform cu originalul", a adeverintei tip de venit si a cererii de credit (fisierele lor pot fi descarcate de pe site-urile bancilor, disponibile si din site-ul BNR.ro), cu exceptia Raiffeisen, unde prezentarea contractului de munca sau a cartii de munca nu este necesara - doar a adeverintei de venit si a oricarei facturi platite la utilitati (electricitate, gaze, dar si telefonie) in ultimele 45 de zile, factura ce confirma domiciliul inscris in buletinul de identitate al clientului.

Majoritatea creditelor sunt obtinute in doua sau trei zile, unele banci, precum Alpha Bank sau HVB, acordand creditele mici pentru nevoi personale doar in lei. CEC acorda toate creditele in lei.