Societatea nationala de Radiocomunicatii - Radiocom a investit 1,5 milioane de euro pentru punerea in fuctiune a doua emitatoare de televiziune digitala care pot difuza cinci programe TV.

"Emitatoarele au fost instalate in baza unui proiect pilot, introducerea televiziunii digitale terestre in Romania fiind deocamdata in faza experimentala", a declarat, joi, presedintele societatii, Mircea Cazan, cu ocazia prezentarii proiectul privind introducerea televiziunii digitale in Romania.

El a precizat ca in prezent functioneaza doar emitatorul de la statia Herastrau-Bucuresti, cele cinci programe TV fiind receptionate in Capitala si in imprejurimi, dar in 2-3 luni va emite si emitatorul instalat in localitatea sibiana Oncesti, care va acoperi patru-cinci judete din centrul tarii.

Introducerea televiziunii digitale prezinta avantajele receptionarii unui semnal digital in localitatile mai putin accesibile, folosirea mai eficienta a spectrului de emisie, posibilitatea receptionarii si alegerii mai multor programe decat in sistemul actual, dar si dezvoltarea unor canale tematice.

Programele TV digitale pot fi receptionate de utilizatori la televizoare compatibile sa-l receptioneze (plasma, LCD) sau cu un receptor digital, care costa in jur de 100 de euro, si prin instalarea unei antene clasice, fara a plati un abonament lunar sau alte costuri suplimentare.

Presedintele Radiocom a precizat ca societatea va instala in urmatorii ani cinci emitatoare de acest gen, fondurile necesare fiind incluse in programul de retehnologizare a emitatoarelor Radiocom, in valoare totala de 85 milioane de dolari.

Dupa aprobarea planului de alocari de frecvente, care va avea loc in luna iunie la Geneva, Romania ar putea transmite mai multe programe TV digitale, in functie de frecventele primite.

Utilizarea tehnologiei digitale terestre implica incetarea transmisiilor analogice conventionale, ceea ce se va intampla in decursul unei perioade de 15-25 ani. Pana atunci cele doua tipuri de transmisiuni vor exista simultan.

Radiocom a lansat, in premiera, in 2005, serviciul T-DAB (Terrestrial Digital Audio Broadcasting) pentru posturile de radio private. Disponibil in prezent doar la nivelul Capitalei si in banda de frecventa de 233,936 MHz, sistemul T-DAB asigura o calitate superioara a sunetului, transmiterea de date asociate cu programul difuzat (denumirea postului si a melodiilor, informatii despre trafic, apeluri de urgenta), precum si o receptie superioara in zonele montane si in vehiculele aflate in miscare. in plus, tehnologia permite ascultatorilor sa receptioneze nu numai semnal radio, ci si imagini sau text, in functie de aparatul de receptie utilizat. in prezent, doar cinci posturi radio emit in format digital.

Radiocom a inregistrat anul trecut o cifra totala de afaceri de circa 69 milioane euro si un profit brut de peste 6,1 milioane euro, pentru 2006 fiind estimata o crestere cu 10 la suta a veniturilor societatii.

Anul trecut, Radiocom a facut investitii in valoare de circa 37,2 milioane de euro, cea mai mare parte a acestora fiind orientate spre sectorul de broadcasting (31,16 milioane de euro), iar restul pentru sectorul telecomunicatii (4,41 milioane de euro) si pentru alte destinatii (infrastructura, proiectare etc.) circa 1,59 milioane de euro.

Radiocom ofera in prezent pe piata romaneasca transmisii de date (VPN), transmisii de date& Internet & telefonie, BiNet� - internet de mare viteza, comunicatii prin satelit, videoconferinta, servicii de telefonie.

Radiocom este unul dintre principalii furnizori de servicii de radiocomunicatii din Romania, detinuta in totalitate de statul roman, asigurand suport de transmisii pentru telefonia publica, pentru retelele de telefonie mobila, de cabloviziune, cat si pentru transmisiile de date si internet.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.