Petrolul Brent din Marea Nordului a ajuns la valoarea record de 71,40 dolari barilul, in noaptea de duminica spre luni, pentru a se stabiliza in jurul valorii de 70,98 dolari, din cauza crizei rezervelor de benzina ale SUA in preajma sezonului estival, precum si din cauza crizei iraniene, informeaza Rompres.

Aproape de ora 13,00 GMT, barilul de Brent pentru livrare in luna iunie se tranzactiona cu 70,98 dolari, iar in noaptea de duminica spre luni, a atins valoarea de 71,40 dolari barilul, valoare record de la inceputul cotarii in forma actuala din luna iunie 1988.

Principalul negociator nuclear iranian, Ali Larijani, a afirmat luni ca republica islamica refuza sa suspende activitatile sale de imbogatire a uraniului si ca vor continua "cu perseverenta" programul de imbogatire, in ciuda presiunilor.

De altfel, 'New York Times' a devenit luni ecoul ingrijorarilor unor inspectori nucleari, conform carora programul nuclear iranian este mult mai avansat decat s-a prevazut.

In functie de concentratie, uraniul imbogatit poate fi utilizat drept carburant la centralele electrice, dar si la fabricarea armei atomice. Occidentul, in special SUA, este preocupat de faptul ca Iranul incearca sa se doteze cu arma atomica, sub masca unui program nuclear civil, fapt respins cu consecventa de Teheran.

Pe de alta parte, adjunctul sefului Organizatiei iraniene pentru energie atomica, Mohammad Saidi, a declarat ca Iranul intentioneaza sa produca uraniu imbogatit la scara industriala, actiune in care vor fi implicate 54.000 de centrifuge.

Iranul a anuntat ca a reusit sa obtina uraniu imbogatit la scara redusa, folosind cele 164 de centrifuge de la o unitate a centralei de la Natanz. Acest anunt, care a generat reactii de protest la nivel international, a fost facut dupa ce Consiliul de Securitate al ONU i-a cerut la 29 martie Teheranului sa suspende in decurs de 30 de zile orice activitate de imbogatire a uraniului.

70 de dolari si in Asia

Barilul de petrol a atins, luni dimineata, pragul de 70 de dolari si in cursul tranzactiilor electronice derulate pe bursele asiatice, alimentate de temerile privind o eventuala interventie americana in Iran si o eventuala lipsa de benzina pe piata SUA, cel mai mare consumator din lume.

Atfel, barilul de petrol light sweet crude cu livrare in luna mai a ajuns la ora 02.35 GMT la valoarea de 69,98 dolari in crestere cu 66 de centi comparativ cu pretul de 69,32 dolari inregistrat joi seara la bursa New York Mercantile Exchange. Ultima data cand barilul de petrol a trecut de 70 de dolari a fost la data de 30 august 2005 cand a ajuns chiar la valoarea absoluta de 70,85 dolari, dupa ce uraganul Katrina a devastat coasta Golfului Mexic.

Pietele sunt nelinistite si de posibilitatea unei eventuale penurii de benzina pe piata americana in sezonul estival, perioada in care consumul va atinge valori maxime. Potrivit ultimului raport saptamanal al Departamentului american al Energiei, stocurile de benzina ale SUA au scazut cu 3,9 milioane barili pana la 207,9 milioane barili, adica cu doua procente mai putin comparativ cu nivelul inregistrat in aceiasi perioada a anului trecut.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.