"Nu cred ca vom mai vedea in urmatoarea perioada noi majorari ale dobanzilor la depozitele atrase, dupa ce BNR a mentinut dobanda de politica monetara la 8,5%/an, crede un dealer bancar. Vor apare doar ajustari din partea bancilor care nu le-au modificat inca. Cred ca nivelul mediu de 7 - 7,50% care se aplica la depozitele cu scadenta anuala este unul sustenabil, avand in vedere optimismul pe care l-a aratat BNR in privinta evolutiei inflatiei".

De altfel, in comunicatul de presa al Consiliului de Administratie al BNR se arata ca se doreste "continuarea sterilizarii substantiale a excesului de lichiditate de pe piata monetara prin intermediul operatiunilor de piata", reafirmandu-se ca banca centrala este pregatita "sa utilizeze intregul set de instrumente de care dispune in vederea atingerii obiectivului de dezinflatie pe termen mediu si consolidarii procesului de convergenta cu Uniunea Europeana".

La licitatia saptamanala de depozite cu scadenta la o luna, prin care BNR atrage lichiditatile din piata, bancile nu s-au inghesuit sa participe, temandu-se de o eventuala majorare a dobanzii, licitatia avand loc inainte de prezentarea concluziilor CA al BNR. Banca centrala a sterilizat intreaga suma oferita de bancile comerciale, 1,64 miliarde lei, cu o dobanda de 8,50%/an.

"Adoptarea in luna februarie a unui pachet de masuri de intarire a conditiilor monetare a determinat cresterea ratei dobanzii efective de sterilizare (aceasta situandu-se marginal peste 8% fata de 6,72% in ianuarie 2006), se arata in comunicatul BNR. Ratele de dobanda practicate la depozite de catre institutiile de credit in relatia cu clientii nebancari au crescut usor, in timp ce intensificarea concurentei intre banci pentru cote de piata a determinat reducerea in continuare a dobanzilor la creditele acordate de acestea.

Citeste si:

Pe piata monetara interbancara, dobanzile "over night" au fost cuprinse intre 7 si 8,50% iar cele la un an intre 6,53 si 8,57%.

Aceste valori indica faptul ca bancile comerciale iau in considerare prognozele optimiste ale BNR in privinta inflatiei, media aflandu-se la un nivel satisfacator de 7,5%, care ar acoperi si valorile mai pesimiste de crestere a preturilor cu 7,25% in cursul acestui an.

In comunicatul BNR se arata ca "analiza evolutiilor recente din domeniile macroeconomic si monetar, precum si a perspectivelor acestora releva mentinerea procesului de dezinflatie pe traiectoria anticipata, in conditiile in care rata anuala a inflatiei continua sa se situeze in afara intervalului de variatie de +/-1 punct procentual din jurul tintei de 5%. In luna februarie 2006, rata anuala a inflatiei s-a situat la nivelul de 8,49%, comparativ cu 8,89% in luna precedenta, pe fondul mentinerii restrictivitatii la nivelul ansamblului conditiilor monetare".