Dintr-o “camera de razboi” suprapopulata, la hotelul Mariott, 50-60 de oameni veniti din diverse tari au pregatit, vreme de cateva luni in a doua parte a anului trecut, “cucerirea” BCR.

Pe 21 decembrie 2005, primeau toti pe telefonul mobil, de la sefii Erste Bank, mesajul "We won!" (Am castigat). SMS-ul castigator, pe care majoritatea l-au salvat in memoria telefonului si ni-l arata bucurosi, le-a adus comisioane de cateva milioane de dolari. Acum isi amintesc cu mai multa detasare de perioada in care terminau lucrul in zorii zilei, de schimbarea "tintei" de la CEC la BCR, de surpriza unui co-finalist imprevizibil ca Millenium BCP, de emotia asteptarii certificatelor fiscale ale BCR, care trebuiau sa lamureasca situatia datoriilor, dar care au ajuns abia in decembrie, de clauzele importante castigate in contractul de privatizare, dar si de cele neobtinute, de peste 3.000 de rezervari de camere de hotel, nenumarate bilete de avion, de muntii de dosare sau scaunele niciodata suficiente.

In mica "armata" de consultanti cu care a venit in Romania, la fel ca si ceilalti competitori, Erste a adunat specialisti de la companii internationale cu nume "grele", cunostinte mai vechi ale Romaniei din numeroase alte privatizari: banca de investitii Rothschild, Deloitte (pentru partea financiara) si avocatii de la Cameron Mc Kenna. Unii dintre ei stiu istoria privatizarilor romanesti, cu reusite si esecuri, mai bine decat oficialii nostri, iar pe acestia din urma, de la premier pana la ministrul de Finante ii cunosc din perioada guvernarii CDR.

In grupul consultantilor alesi pentru cea mai mare tranzactie recenta din regiune au mai intrat si doua firme mai mici, infiintate de numai cinci ani. Murray Alexander and Company si Synergy Communication pot spune ca au dat lovitura. Prima a analizat, printre altele, toate implicatiile pe care le presupune personalul BCR, reteaua de sucursale sau produsele bancii, ocupandu-se si de suportul logistic necesar echipei Erste, iar cea de-a doua a avut grija de imaginea candidatilor austrieci.

Oamenii din spatele Erste Bank la privatizarea BCR

La trei dimineata, in camera de date a BCR si de la sapte seara in "camera de razboi" de la Mariott. Prima, umpluta cu munti de dosare, registre, calculatoare si scaune niciodata suficiente, cea de-a doua, gazduind in fiecare seara 50-60 de oameni, multi veniti de la Viena, Paris sau Londra, pentru a analiza in cele mai mici detalii BCR si pentru a-i gasi pretul corect si castigator.

Pe langa specialistii proprii, Erste Bank, la fel ca si competitorii sai, a adus la Bucuresti o mica armata de consultanti. Intai pentru CEC, apoi, dupa ce decizia de achizitie s-a schimbat, pentru BCR. Unii se vedeau pentru prima data, altii erau deja cunostinte vechi, din nenumaratele ocazii in care firmele lor s-au intalnit in tranzactii din intreaga lume.

Pentru partea financiara (due-dilligence) si de evaluare, Erste a apelat la o companie careia ii este client traditional: Deloitte (prin Deloitte Touche Romania). Tot dintre vechii parteneri si-a ales si avocatii: Cameron McKenna. In cazul bancii de investitii, a preferat, insa, o companie selectata special pentru tranzactia BCR: Rothschild. Specialistii acesteia cunosteau foarte bine mediul de afaceri din Romania, unde intermediasera numeroase tranzactii, modul de lucru al statului, caruia i-au fost consultanti cu ani in urma, si chiar membri ai Executivului, intalniti in guvernarea anterioara.

In grupul consultantilor au mai intrat doua companii mici si relativ noi, infiintate in 2001. Pentru evaluarea partii de retail si resurse umane din BCR, dar si pentru intregul suport logistic necesar pe perioada Due-dilligence-ului si la pregatirea business-planului, Erste a apelat la Murray Alexander and Company (Local Financial Advisers ai bancii), in timp ce partea de "public affairs", comunicarea si toate problemele de imagine ce puteau aparea in Romania au fost lasate in grija Synergy Communications.

Echipa fiecarei companii a trebuit sa colaboreze cu toate celelalte echipe. In camera de date a BCR, dosarele trebuiau impartite cu ceilalti consultanti, fiecare selectandu-si informatiile necesare fie pentru evaluarea financiara, fie pentru evaluarea retelei de retail, a portofoliului de credite, a problemelor legate de personalul BCR, a datoriilor fiscale sau a potentialelor litigii. Datele stranse a trebuit sa fie corelate cu intentiile de dezvoltare ale Erste Bank si transpuse intr-un plan de afaceri, cu calcularea costurilor aferente.

La doua luni dupa ce clientul a fost declarat castigator, toti isi amintesc cu mai multa relaxare de perioada in care plecau acasa in zorii zilei pentru a reincepe lucrul peste cateva ore. In final, au primit toti un mesaj pe telefonul mobil, "We won!" (Am castigat!), dar si comisioane insumate de cateva milioane de dolari, plus speranta ca vor pastra Erste de client.

Rothschild prefera Deutsche in runda finala
Cunostinte vechi Banca de investitii vine in Romania de opt ani

Arielle Malard, managing director la Rotschild, biroul din Paris, a inceput sa vina la Bucuresti din 1996, inaintea companiei la care lucreaza acum. stie istoria privatizarilor noastre mai bine decat guvernantii.

Pe atunci, fostul sau angajator, banca de investitii Lazard Freres, oferea consultanta Renault pentru Dacia. L-a cunoscut si pe premierul Tariceanu, ministrul industriilor de atunci. Tot din perioada guvernarii CDR, il stie si pe actualul ministru al finantelor, Sebastian Vladescu, avand ocazia sa acorde consultanta, din partea Rothschild, Fondului Proprietatii de Stat. De FPS isi aminteste chiar mai demult, din 1992, cand fostii colegi de la Lazard au consiliat statul roman in crearea institutiei. Intre timp, alaturi de Rothschild, a pregatit mai multe tranzactii in Romania, unele reusite, altele esuate.

O cunoastere de acest fel a Romaniei si a oficialilor tarii a convins Erste Bank sa aleaga Rothschild in consortiul de consultanti pentru privatizarea CEC si apoi a BCR, chiar daca nu era banca de investitii cu care lucra in mod traditional. Cu atat mai mult cu cat o idee despre BCR isi facusera deja la prima incercare de privatizare, cand au reprezentat Eulia. "Am inceput sa lucram cu Erste din februarie 2005, pentru CEC. Pe atunci, se credea ca va fi prima privatizata. Ulterior, a devenit clar ca prima va fi BCR", spune Arielle Malard.

Inainte de due-dilligence, Rotschild a ajutat Erste sa inteleaga care poate fi valoarea bancii. "S-au facut mai multe scenarii pentru business-plan, pentru ca valoarea lucrului pe care il cumperi este data si de cresterea asteptata in viitor", explica Mallard. In opinia sa, BCR nu a fost "supra-platita" prin pretul urias de 3,75 miliarde de euro, potentialul de crestere fiind mult mai mare decat la o banca occidentala.

Pentru tranzactie, Rothschild a alocat opt-noua oameni de la Paris si Londra. In august, dupa deschiderea camerei de date a BCR, aproape toata echipa a stat la Bucuresti, dar se faceau deplasari regulate la Viena.

Unele dintre cele mai importante clauze obtinute de Erste, in opinia lui Arielle Malard, se refera la garantiile de reprezentare si cele care ofera protectie pentru 60% din pretul platit pentru 62% din actiuni. "Sunt, insa, si lucruri pe care nu le-am reusit. BERD si IFC nu au acceptat sa ni se acorde garantii si pentru actiunile lor", adauga aceasta.

Cel mai dificil lucru a fost insa surpriza calificarii Millenium BCP in finala, o banca al carei comportament nu putea fi usor anticipat. "Cu Deutsche Bank ar fi fost mai usor, este mai previzibila, cand fac achizitii actioneaza dupa un tipic. Cu Millenium, devenea o problema pretul oferit, pentru ca nu vrei sa platesti mai mult decat trebuie, dar nici sa pierzi licitatia", arata directorul Rothschild.

Clienti Rothschild In Romania

1998-2000: FPS; Guvernul - privatizare Petrom (amanata)
Dupa 2000: Pechiney-AIG/EMP - privatizare Alro (amanata); Azomures; BERD si SG Asset Management - vanzarea Arctic firmei Arcelik; Eulia - privatizare BCR (amanata); Luxten; sase fonduri - vanzarea Terapia catre Advent, Enel - pentru Distrigaz Sud si Nord
2005: NCH - vanzarea Romportmet catre Mittal Steel; Ion tiriac - fuziunea Banca tiriac-HVB; Ministerul Industriilor - privatizare Electrica Muntenia Nord, Transilvania Nord, Transilvania Sud.


Despre autor:

Capital

Sursa: Capital


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.