Retailerul de electronice si electrocasnice Domo a finalizat astazi parteneriatul cu KLG Europe Logistics prin care incepand cu 1 februarie 2006 DOMO Retail externalizeaza serviciile de logistica catre compania olandeza KLG (Kuijken Logistics Group)Europe.

Aceasta decizie se datoreaza nivelului de dezvoltare a businessului si de profesionalism, pe care DOMO l-a construit in ultimii ani si ea va genera o imbunatatire a performantelor in relatia cu clientii.

KLG Europe a infiintat in Romania o companie noua - KLG Europe Logistics S.R.L., pentru a sustine nevoile logistice ale DOMO Retail. Noua companie KLG Europe Logistics S.R.L. va prelua 180 de angajati dintre cei peste 1200 din DOMO, precum si 6 depozite regionale, amplasate strategic in Bucuresti, Constanta, Craiova, Cluj-Napoca, Timisoara si Targu Secuiesc. Din aceste centre KLG va coordona transportul intre depozite, magazine, precum si livrarile la domiciliu pentru clientii DOMO.

Compania Kuijken Logistics Group a fost infiintata in 1918 si in prezent are o retea functionala in intreaga Europa. KLG Europe are 220 de angajati in celelalte filiale europene si beneficiaza de o capacitate de depozitare de 36.000 mp in depozitul principal din Olanda. Scopul declarat al companiei este de a oferi un maxim de servicii cu un minim de costuri. Realizeaza acest lucru prin atitudine pro-activa si tehnologie de varf. Compania este una dintre cele mai mari retele logistice care opereaza livrari din Olanda catre Franta si Marea Britanie. Este de asemenea actionar al retelei de transport si livrari 24PlusSystemverkehre, care opereaza in intreaga Europa.

DOMO va beneficia de punctele forte ale KLG, si anume: reteaua europeana solida, expertiza si proceduri standardizate in intreaga Europa in materie de operatiuni, comunicare si IT, flexibilitate.

Parteneriatul strategic DOMO-KLG confera lui DOMO un avantaj competitiv in domeniul retailului de electronice si electrocasnice. DOMO devine singurul retailer specializat din piata romaneasca, ce externalizand in totalitate activitatile logistice a decis sa se concentreze pe core business-ul sau, si anume eficientizarea si dezvoltarea retelei de magazine! Cu atat mai mult cu cat, incepand cu decembrie 2005, DOMO implementeaza un nou concept de retail, bazat pe o noua pozitionare a brandului, si o noua viziune de business: consumatorul este cu adevarat centrul preocuparilor companiei, el fiind expus atat la o oferta larga si accesibila de produse si servicii, cat si la o experienta unica de cumparare.

DOMO este dupa cifra de afaceri al doilea retailer specializat in electrocasnice, electronice, IT si telecom, cu o retea nationala formata din 111 de magazine ce insumeaza peste 37.000 de metri patrati si peste 1200 de angajati.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.