Lista neagra a firmelor care se afla in cel putin una din situatiile de dizolvare judiciara insumeaza aproape 60% din totalul companiilor din Romania. In fondul de lichidare, nu exista bani decat pentru 1.700 de companii. Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC) declara ca a declansat, pentru inceput, ostilitatile asupra firmelor care nu si-au preschimbat certificatul de inmatriculare.

Acestea sunt aproximativ 300.000, adica aproape jumatate din societatile comerciale existente. Pe langa aceasta problema, mai sunt alte 100.000 de firme care nu si-au depus bilantul contabil de mai bine de trei ani, care au fie durata expirata, fie durata sediului sau a mandatului administratorului expirata. Pana la sfarsitul lunii februarie, ONRC promite o situatie clara a celor care nu si-au preschimbat certificatul de inmatriculare si apoi, dupa parcurgerea altor cativa pasi procedurali, se va declansa lichidarea. Celelalte firme, aflate in alte situatii de dizolvare judiciara, urmeaza in cateva luni.

Partea proasta este ca statul nu are bani nici macar pentru lichidarea a 2.000 de firme. Aceasta fiindca, in conditiile in care compania vizata nu mai detine nici un fel de active, firmele de lichidare trebuie platite din fondul special creat in acest sens in contul tribunalelor teritoriale. Lichidatorii percep un tarif de minimum 300 euro, aceasta insemnand 40 de milioane de euro la suta de mii de firme. Valoarea fondului de lichidare este in prezent de aproximativ 500.000 de euro, la nivel national, dupa datele furnizate de catre Ministerul Justitiei. Cu acesti bani, se pot lichida circa 1.700 de firme. Uniunea Nationala a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare (UNPRL) ar putea face un "discont": "Suntem dispusi sa discutam cu Registrul Comertului pentru a ne ocupa de aceste firme. Daca ne implicam intr-un numar mai mare de cazuri, s-ar putea sa negociem putin tarifele", spune Arin Octav Stanescu, presedintele UNPRL.

Tot acesta considera ca, in orice caz, firmele cu probleme trebuie dizolvate pentru a face curatenie. "In unele cazuri, nici macar nu mai sunt de gasit administratorii", adauga Stanescu.
"Curatenia de Anul Nou" este absolut necesara
Situatia nu s-a imbunatatit aproape deloc fata de inceputul anului trecut. Atunci, o statistica publicata in ianuarie 2004, care a socat mediul de afaceri, arata ca peste 80% din firme prezentau diferite nereguli in activitate. Faptul ca sunt atat de multe companii pasibile de dizolvare a fost privit cu suspiciune in momentul respectiv. Dupa analiza detaliata din teritoriu, cifrele comunicate de ONRC s-au confirmat, relevand ignoranta unora din intreprinzatori vizavi de prevederile legii. Dupa numeroase amanari si eschivari, ONRC a decis ca 31 decembrie 2004 sa fie ultimul termen pana la care firmele isi mai pot preschimba certificatul de inmatriculare, potrivit Ordonantei de Urgenta nr. 75 adoptate in septembrie 2004. Cei care nu au contactat macar Registrul Comertului pana la aceasta data nu mai au loc de intors. Directorul adjunct al ONRC, Lucia Topor, are inca o viziune optimista: "in ultima saptamana a lunii decembrie, au fost depuse aproximativ 500 de cereri numai in Bucuresti.

Probabil mai sunt alte cateva sute care vor veni prin posta. Situatia poate fi similara si in cele 41 de judete", spune aceasta. Chiar si asa, numarul comerciantilor care ar trebui dizolvati din cauza lipsei certificatelor de inmatriculare noi nu scade sub 260.000. Ca sa nu mai vorbim de cei cateva sute de mii care nu si-au depus bilantul la ONRC de mai bine de trei ani. Atat fostul presedinte al ONRC, Anca Alina Balaciu, cat si actualul director adjunct, Lucia Topor, si unii presedinti ai camerelor de comert locale au confirmat faptul ca multe companii au fost "tinute in viata"; de cativa ani buni, in speranta ca totusi au activitate. Functia camerelor de comert si a Registrului Comertului este de a incuraja afacerile, nu de a le desfiinta", este, in principiu, mesajul pe care-l transmit aceste institutii, pentru a motiva intarzierea aplicarii de sanctiuni.

Citeste si:

"Probabil, unii dintre comerciantii pasibili de dizolvare se gasesc printre membrii nostri. Stim insa foarte bine care e situatia: sunt multi care au o firma de baza, intr-adevar activa, iar pe langa aceea, alte doua-trei care nu fac nimic. Lichidarea celor de acest gen este o masura absolut necesara", spune Virgil Guran, presedintele Confederatiei Nationale "Vital" a IMM, Mestesugarilor si Liber-Profesionistilor. Referitor la problema scaderii numarului de firme din Romania, si asa destul de putine fata de alte tari europene, Guran considera ca "este mai bine sa fim realisti si sa prezentam situatia asa cum este de fapt. Sa nu ne mai laudam ca avem 700.000 de firme; trebuie sa declaram exact cifrele pe care ne putem baza". Conform reprezentantilor ONRC, de data aceasta nu vor mai exista amanari, iar in decursul anului 2005 companiile fara activitate vor fi, incet-incet, radiate definitiv. Nu este clar inca de unde vor fi suportate aceste costuri.

Mai putine firme fata de alte tari

In Romania, sunt aproximativ 14 IMM la 1.000 de locuitori, de circa patru ori mai putine decat media Uniunii Europene. Acesta este unul din motivele care au determinat statul sa ignore lipsa de activitate a multor firme din Romania.

Situatiile de dizolvare judiciara

Numarul firmelor cu probleme la 24 decembrie 2004
Nu si-au preschimbat certificatul de inmatriculare 349.734
Au mandatul administratorilor expirat 15.813
Au durata valabilitatii sediului expirata 57.530
Au durata societatii expirata 4.870
Au capitalul subscris sub limita legala 2.528
Nu si-au depus situatia financiara pe anul 2003 353.867