Dupa vanzarea BCR, pentru suma record de 3,75 miliarde de euro, cateva alte mari societati asteapta anul acesta sa plece de la stat. Procesul va fi dificil pentru unele: firmele-mamut, cu datorii istorice de zeci de miliarde de lei, o parte scoase deja in repetate randuri la privatizare, fara succes. Pentru altele insa, ca societatile energetice, concurenta va fi acerba, intre investitori de renume.

Dupa prestatia slaba in materie de privatizari a Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului in 2005, noul presedinte al institutiei, Razvan Orasanu, a declarat cu ocazia investirii sale in functie ca in urmatoarele doua luni va face o lista cu societatile care vor fi considerate prioritare in procesul de privatizare din 2006.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca "ceea ce mai avem astazi in portofoliu trebuie urgent privatizat. La orizontul lui decembrie 2007 cea mai mare parte a portofoliului va trebui sa fie privatizat, nu spun lichidat, desi vor fi necesare si asemenea masuri", a afirmat Tariceanu, citat de Mediafax. El a aratat ca este necesara urgentarea procesului de privatizare, intrucat situatia intreprinderilor care au deja probleme se inrautateste o data cu trecerea timpului. "A existat o conceptie gresita la nivelul autoritatii de privatizare care a insemnat maximizarea profiturilor. Nu intotdeauna profitul trebuie sa fie prioritar", a explicat Tariceanu.
Premierul s-a aratat in favoarea lichidarii societatilor cu pierderi care nu reprezinta interes, afirmand ca o intreprindere economica "nu este un loc de protectie sociala".

Marile restante - Electroputere si Tractorul

Doua dintre marile societati care au trecut prin tentative esuate de privatizare sunt Electroputere Craiova si Tractorul Brasov. Numai ca situatia acestora este diferita.

Producatorul de locomotive Electroputere Craiova se afla la cea de-a sasea-saptea incercare de privatizare si nimeni nu vrea sa o cumpere din cauza marimii sale. Desi se propusese ideea vanzarii sale pe bucati, AVAS a hotarat sa fie vanduta intreaga, lucru criticat de altfel de premierul Tariceanu. El considera ca cea mai buna solutie ar fi reprezentat-o divizarea societatii din Craiova in patru unitati si vanzarea separata. Chiar si asa, procesul de privatizare treneaza, la inceputul anului AVAS prelungind pentru a doua oara - pana pe 20 ianuarie - termenul de depunere a ofertelor, la solicitarea uneia dintre cele patru firme care a cumparat dosarul de prezentare. AVAS vinde 78 milioane de actiuni, reprezentand 62,8% din capitalul social al Electroputere.

La Tractorul Brasov, situatia este ceva mai incurcata. Societatea trece prin a doua incercare de privatizare, dupa ce fusese vanduta, la 1 octombrie 2003, firmei italiane Landini. Statul ar fi trebuit sa primeasca 45,3 milioane de euro, insa ulterior contractul de privatizare a fost desfiintat, Guvernul hotarand reluarea procesului de privatizare. Acum statul negociaza cu firma indiana Mahindra&Mahindra, insa celalalt ofertant, MYO-O, a depus contestatie. Negocierile cu indienii de la Mahindra sunt dure pentru ca statul nu mai poate, din cauza prevederilor europene, sterge datoriile societatii - facilitate pe care o acordase italienilor de la Landini. Se pusese chiar problema lichidarii societatii.

Citeste si:

Societatile energetice

In 2005, statul a semnat contractul de privatizare pentru patru dintre distributiile de energie electrica - Electrica Banat si Dobrogea, cumparate de italienii de la Enel pentru 35,1 milioane de euro si Electrica Moldova si Oltenia, cumparate de nemtii de la E.On Energie si cehii de le CEZ, contra sumei de 81,3 milioane de euro. Acum statul mai are de vandut alte patru distributii: Electrica Muntenia Nord si Sud, Transilvania Nord si Sud.

Cea dintai lansata la privatizare este Electrica Muntenia Sud, societatea de distributie a energiei electrice care deserveste Capitala, judetele Giurgiu si Ilfov. Zece dintre "greii Europei" si un mare concern american se vor bate pentru pachetul de 67,5% de actiuni oferit de stat. Printre acestia se afla si compania Enel. "Conform legislatiei, avem dreptul sa preluam pana la 20% din ceea ce reprezinta piata de distributie de electricitate. Dupa calculele noastre, in urma preluarii Electrica Dobrogea si Electrica Banat, mai exista inca spatiu pentru o noua achizitie", a apreciat, citat de Mediafax, directorul executiv al grupului italian, Fulvio Conti.

Pe langa distributii, mai sunt de privatizat marii producatori energetici. Pentru complexele energetice de la Turceni si Rovinari, statul si-a anuntat intentia de a le vinde la pachet, anuntul de privatizare urmand sa fie publicat in ianuarie. Statul a mai scos la privatizare si cel dintai producator intern de gaze naturale, societatea Romgaz Medias. Ministrul Economiei, Codrut Seres, a declarat recent ca procesul va incepe in cateva luni, una dintre formele luate in calcul fiind listarea actiunilor societatii la bursa.

Loteria si Imprimeria Nationala

Si lista nu se incheie aici. In domeniul bancar, dupa BCR isi asteapta randul si CEC-ul, pe care insa guvernantii au anuntat ca nu se vor grabi sa o privatizeze, existand chiar posibilitatea de a ramane in portofoliul statului.

O companie interesanta pentru investitori este Posta Romana, iar recent Ministerul Finantelor si-a anuntat intentia de a privatiza Loteria si Imprimeria Nationala, intr-un mod care a starnit imediat scandal in presa.
Societatile sunt extrem de profitabile, insa statul vrea sa "renunte" la un pachet de 32% din actiuni - 5% prin listare la bursa, 7% de vandut salariatilor, iar 20% Fondului Proprietatea. CFR Marfa, Oltchim si SN Radiocomunicatii isi asteapta, de asemenea, investitorii.