Pentru a va dezvolta profesional, dar si pentru a beneficia constant de mariri salariale, trebuie sa va asigurati ca va cunoasteti foarte bine si ca sunteti o persoana "atractiva" pentru companie. Adica o persoana orientata continuu spre dezvoltarea competentelor profesionale si personale. Dar, la fel de bine, trebuie sa va cunoasteti compania, sefii si colegii.

Prima regula pentru a va atinge obiectivele propuse este de a cunoaste foarte bine viziunea legata de dezvoltarea companiei. A doua regula este de a va perfectiona mereu cunostintele si abilitatile profesionale. A treia regula este de a "va avea bine" cu seful, cu seful sefului si cu managerii executivi care raspund de dumneavoastra, cei care pot cere, justifica si aproba evolutia dumneavoastra in ierarhia companiei sau/si marirea de salariu.

Succesul demersurilor legate de cariera se bazeaza pe intelegerea unui sistem din care faceti parte si caruia trebuie sa-i asigurati o continuitate. Altfel, schimbarile sunt foarte greu de facut. tineti cont si de faptul ca atunci cand incercati sa negociati o noua pozitie in companie sau o marire de salariu in afara politicii sau planificarii generale, incercati sa influentati si chiar sa controlati comportamentul unui sistem mare si complex - compania din care faceti parte. Cu cat intelegeti mai mult nevoile sistemului si modul in care se iau decizii in cadrul sistemului, inclusiv elementele personale care influenteaza deciziile managerilor directi si ale managerilor executivi, cu atat va cresteti sansele de reusita.

Daca v-ati facut un bilant al realizarilor din anul trecut si v-ati asigurat ca stiti cum "merg lucrurile" in companie, puteti sa va ganditi foarte serios la un plan "de atac". Adica la un dialog cu seful dumneavoastra pentru a obtine ceea ce v-ati propus. Este important ca auto-analiza si toate argumentele sa fie consemnate in scris si sa vi le organizati astfel incat sa poata fi prezentate in doua - trei minute. Numarul maxim de argumente si detalii care vor putea fi retinute de catre sef este de cinci - sapte astfel incat rezumati-va la cele cu adevarat relevante pentru companie.

De asemenea, plasati la inceput pe cele mai simplu de acceptat de catre sef, continuati cu unu - doua eventual mai discutabile, pentru a termina cu un argument imbatabil, de genul: "si oricum exact in aceasta perioada se stabilesc promovarile si bugetele."

Citeste si:

Inginerii sunt primii pe lista maririlor salariale in acest an

In acest an, modificari salariale vor avea loc in cazul industriilor noi care vor intra pe piata romaneasca. De regula, firmele nou intrate pe piata obisnuiesc sa pluseze un pic la salarii pentru a atrage cei mai buni oameni. Chiar daca firmele incearca sa pastreze un anumit nivel salarial, apropierea de integrarea in UE atrage de la sine si "valul" maririlor salariale. Daca tinem cont ca majoritatea noilor intrari pe piata romaneasca sunt in zona de productie, iar ca nevoia de specialisti este din ce in ce mai mare, anul acesta vom asista pentru prima data la o crestere salariala substantiala pentru ingineri.

O alta modificare va avea loc in cadrul firmelor deja existente ce vor fi nevoite sa isi pastreze specialistii pentru ca acestia sa nu fie tentati de noile intrari. Programele de retentie a angajatilor vor incepe din ce in ce mai mult sa fie necesare.

Va avea loc o usoara crestere a salariilor specialistilor- atat tehnicieni, cat si finantisti - care, in afara de specializarea pe finante, mai au o experienta deosebita in aplicarea, implementarea si utilizarea unor softuri "globale", ce cuprind module separate pentru financiar, achizitie, productie etc. Cu cat se cunosc mai multe module, cu atat valoarea angajatului creste.

Companiile romanesti ce vor sa se dezvolte ca jucatori importanti pe piata romaneasca sau chiar sa isi extinda activitatea la nivel international vor fi primele care vor adapta salariile angajatilor romani la cele europene. In cazul in care se vor dezvolta international, vor face mariri salariale pentru actualii angajati ce vor putea acoperi activitatea centralizata international, biroul din Romania devenind astfel oficiul central. Evident ca aceste mariri salariale vor avea loc numai pentru acei angajati care vor fi promovati in vederea sustinerii activitatii la nivel international.