Tintele macroeconomice optimiste ale Guvernului nu ii impresioneaza pe austriecii de la Bank Austria Creditanstalt (BA-CA), care au revizuit ritmul de crestere economica a Romaniei in 2005, la 3,7%, cu mult sub estimarea Executivului de 5,5%. Initial, BA-CA prognozase ritmul de crestere economica la 4,7%, estimare care tinea cont de pagubele produse de inundatii.

De altfel, toate tintele macroeconomice ale actualului Executiv sunt contrazise de estimarile Bancii austriece: rata inflatiei, prognozata de Guvern si de BNR in jurul a 8%, este estimata de BA-CA la 9%, iar deficitul de cont curent, vazut din Palatul Victoria ca fiind de 6,9% din PIB, are, privit de la Viena, o valoare de 8,7%. Singurul punct comun al estimarilor austriecilor si cele ale Guvernului este reprezentat de deficitul bugetar, plasat la 1% din PIB si de autoritatile de Bucuresti in urma ultimei rectificari bugetare.

Nici pentru acest an, Bank Austria Creditanstalt nu este mai ingaduitoare, previziunile sale apropiindu-se de cele ale Guvernului numai in ceea ce priveste rata de crestere economica de 6%. In schimb, deficitul bugetar este estimat la 1% si nu la 0,5% cat crede executivul. Rata inflatiei este plasata la 7%, cu 1,5% mai mult decat a considerat Guvernul necesar sa ia in calcul in momentul redactarii bugetului, iar deficitul de cont curent este plasat in 2006 la 9,5% din PIB.

Estimarile austriecilor sunt mai apropiate insa de cele ale specialistilor romani decat de tintele Guvernului. Economistii autohtoni sunt chiar mai sceptici decat cei austrieci. Analistul Florin Catu considera ca rata inflatiei va fi mai mare de 7%, cu 0,2 procente, si ca executivul si BA-CA dau dovada de optimism cand estimeaza o crestere economica de 6%.

In opinia lui Catu, rata de crestere economica va fi de numai 4,5%, iar deficitul de cont curent de 9%. Pentru anul 2006, estimarile BA-CA indicau, inainte de a fi revizuite, o crestere economica de 6,3%, un nivel mediu al inflatiei de 7% si un deficit bugetar de 1% din PIB.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.